Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Întoarcerea printre români a părintelui "maşinii timpului", John DeLorean

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 30 noiembrie 2010 ·

Rudele din Alba ale controversatului creator de maşini sport şi miliardar american John DeLorean îi caută "rădăcinile" prin comuna Şugag. "Cursa" magnatului a pornit de la conducerea GM şi a sfârşit la tribunal pentru trafic de droguri. Sursa: entermyworld.comSursa: ARHIVA PERSONALĂ

1 /.

Pe 19 martie 2005, americanul John DeLorean, fost "cap" al gigantului General Motors (GM) şi preşedinte al companiei auto DeLorean Motor Company (DMC) murea la vârsta de 80 de ani. Lăsa în urmă o biografie tulbure, plină de glorie, de imagini mondene şi de scandal, biografie ce începea cu o menţiune vagă: "fiul lui Zaharia Delorean, imigrant român".

Doi ani mai târziu, în 2007, România lui Zaharia îl ajungea din urmă, după mai bine de o sută de ani: un tânăr poliţist din Ardeal, Florin Delorean, îi contacta rudele rămase în viaţă şi le dădea vestea că undeva, pe lângă Sebeş, trăieşte ramura din România a familiei magnatului american. O veste privită întâi cu suspiciune, dar care apoi a bucurat. Câteva detalii trebuie însă trasate.

O definiţie americană

John Zachary DeLorean. Miliardar american de origine română, dezvoltator al unor maşini care au făcut istorie, ca Pontiac Firebird, Pontiac GTO, Pontiac Grand Prix sau DeLorean DMC-12 (popularizată pe post de "maşină a timpului" în seria de filme "Back to the future" - "Înapoi în viitor", regizată de Robert Zemeckis şi produsă de Steven Spielberg). Printre cei mai tineri directori ai GM, în anii 70, "tycoon" al industriei auto. Vânat de presă, soţ a patru femei rupte din revistele de modă. Om cu un vis: să pună pe picioare o companie auto proprie, DMC. Idee prăbuşită cu zgomot, după 1982, în urma lipsei de fonduri şi a unui scandal cu droguri care a zguduit America. A murit mai sărac decât fusese la vârful carierei (când deţinea proprietăţi de milioane de dolari), încercând să lan

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 8 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°