Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şova îi răspunde lui Băsescu: "În cazul Nădlac-Arad putem vorbi de proasta guvernare a lui Boagiu"

Publicat in CityNews Alba, miercuri 7 august 2013 ·

Ministrul delegat pentru Marile Proiecte, Dan Şova, a comentat ironic afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu, care catalogase situaţia autostrăzii Nădlac-Arad drept o consecinţă a proastei guvernări: "Sunt de acord cu preşedintele, dacă ne referim la proasta guvernare a doamnei Anca Boagiu".

"Nădlac-Arad este o autostradă împărţită în două loturi: Nădlac-Arad, lotul I şi Nădlac-Arad, lotul II. Pentru amândouă loturile contractele au fost semnate de doamna ministru Anca Boagiu. Deci, dacă ne referim la proasta guvernare a doamnei Anca Boagiu, trebuie să recunosc că e prima oară în viaţa mea când sunt sută la sută de acord cu domnul preşedinte Băsescu", a declarat Dan Şova pentru Mediafax.

Acesta a precizat că pentru lotul I al autostrăzii Nădlac-Arad contractul a fost semnat cu firma lui Nelu Iordache, inculpat într-un dosar de deturnare de fonduri de 25 de milioane de lei: "Infracţiunile comise la atribuirea lotului Nădlac-Arad lotul I au fost principala cauză pentru care Programul Operaţional pentru Transport a fost suspendat de către Comisia Europeană timp de un an de zile. În loc să se mire, domnul preşedinte Băsescu mai bine şi-ar pune problema de ce a trebuit ca doamna Boagiu să semneze în condiţiile comiterii de infracţiuni - aşa a apreciat Direcţia de Luptă Antifraudă în urma controlului - şi de ce din această cauză am avut Programul Operaţional pentru Transport suspendat timp de un an de zile", a spus Şova.

În ceea ce priveşte al doilea lot al autostrăzii Nădlac-Arad, Dan Şova a menţionat că firma Alpine Bau a dat faliment în Austria, nu în România. "Mă îndoiesc că Guvernul României ar fi putut să intervină pentru a evita falimentul Alpine în Austria. Dacă poate Preşedinţia, i-am fi recunoscători să rezolve falimentul Alpine în Austria", a comentat Şova.

"Singurul lucru care se putea face şi care s-a făcut, în acord cu reprezentanţii Co

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 8 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 11 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 10 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 9 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 10 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 12 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 8 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 12 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°