În urmă cu o săptămână, la reuniunea Uniunii Creştine, cancelarul Germaniei s-a trezit stropită cu bere din cauza unui presupus neîndemânatic chelner. Băiatul, care i-a vârsat băutura pe ceafa Angelei Merkel, a vorbit cu presa din Germania şi a explicat care au fost circumstanţele acestui incident devenit foarte popular pe Internet între timp, scrie Daily Mail.
Presa britanică spune că acest chelner ar putea deveni un erou al grecilor în urma acestui incident, dată fiind ura pe care a acumulat-o acest popor faţă de Germania şi controlul economic al acestei ţări asupra lor. Băiatul, cunoscut drept Martin D, a povestit cum de a ajuns în acea ipostază. "O colegă trebuia să ducă berea la acea masă, dar avea emoţii şi m-a rugat pe mine să o fac. Iar când am ajuns acolo, am fost împins de la spate, am încercat să prind paharele, dar a fost prea târziu", a explicat băiatul de doar 21 de ani pentru cotidianul Bild. Acesta a recunoscut că după acest incident, i-a scăpat cu voce tare şi un "la naiba".
"Dar s-a întors către mine, a zâmbit, iar mai târziu, chiar dacă era udă de la bere, s-a ridicat şi a ţinut un discurs", a adăugat chelnerul. După ce i-a căzut victimă acestui chelner, Merkel s-a speriat şi i-a scăpat şi un ţipăt scurt. Însă cancelarul german, numită de Forbes drept cea mai puternică femeie din lume, s-a redresat imediat şi a reluat convorbirea cu colegii săi afişând un zâmbet larg pe buze.
În urmă cu o săptămână, la reuniunea Uniunii Creştine, cancelarul Germaniei s-a trezit stropită cu bere din cauza unui presupus neîndemânatic chelner. Băiatul, care i-a vârsat băutura pe ceafa Angelei Merkel, a vorbit cu presa din Germania şi a explicat care au fost circumstanţele acestui incident devenit foarte popular pe Internet între timp, scrie Daily Mail.
Presa britanică spune că acest chelner ar putea deveni un erou al gre