Prin 2003, un general american, foarte texan şi la fel de milităros, şef de stat major al KFOR spunea că dintre militarii internaţionali (la sfârşitul lui 2002 proveneau din 39 de ţări) încadraţi pe diverse funcţii în comandamentul aliat din Priştina doar 20 % munceau cu adevărat, 40% se făceau că muncesc, iar 40% nu făceau nimic altceva decât să bea bere la preţ redus. Atunci, ca şi acum, înclin să cred că generalul care era spaima tuturor din KFOR nu exagera prea mult. În pofida percepţiilor civililor de acasă şi a relatărilor din presă, aproape nimeni nu era pus "să împingă vagoane" în KFOR, iar dacă militarul respectiv putea comunica lejer în limba engleză, se descurca la fel de uşor la calculator, viaţa acestuia pe timpul celor şase luni de activitate în Kosovo putea fi chiar agreabilă. Am gustat şi eu din tabieturile cotidiene ce veneau parcă de la sine în acea confortabilă insulă multinaţională ce plutea cu o anumită candoare pe marea tulbure şi agitată care era Kosovo.

Tabăra comandamentului principal al KFOR din Pristina se numea Film City, deoarece pe acel loc fusese cândva un studio cinematografic iugoslav. În principiu, toate campurile NATO au o structură comună: undeva în centrul taberei sunt clădirile de lucru, cu săli de şedinţe şi birouri perfect climatizate şi igienizate, nici prea mari şi nici prea mici, toate dotate cu mobilierul şi birotica de ultimul tip necesare. Nu departe este plasată sala de mese - Dinning Facility - aşa încât militarul să nu piardă prea mult timp când merge sau vine de la masă. Meniul internaţional este incredibil de variat (şi pentru carnivori, şi pentru vegetarieni, şi pentru musulmani şi pentru diabetici), iar cantitativ este la discreţie, începând de la sucuri polivitaminizate până la fripturi şi îngheţate sau fructe, cu o singură mare problemă: toate aceste apetisante alimente sunt pline de E-uri şi alţi conse