Guvernul bulgar nu prevede nicio creştere a salariilor şi a pensiilor înainte de anul 2013, titrează miercuri cotidianul sofiot Novinar.
Potrivit programului bugetar pentru următorii trei ani elaborat de Ministerul Finanţelor, salariile bugetarilor vor fi majorate cu 5% abia în anul 2013, iar în anul 2014 va avea loc o nouă creştere salarială, de această dată cu 7%. Aceste majorări vor costa bugetul de stat aproximativ 200 de milioane de euro. Vor fi majorate şi pensiile, dar tot după anul 2013. Asociaţiile de angajatori susţin că ţara iese din criză foarte încet şi de aceea şi previziunile economice nu trebuie să fie prea optimiste.
'Este bine să ne pregătim de iarnă, iar dacă vine primăvara, cu atât mai bine', a declarat preşedintele Camerei bulgare de economie, Bojidar Danev.
De o altă părere sunt, însă, sindicaliştii, care susţin că vor ataca în justiţie programul Ministerului Finanţelor.
Intenţiile guvernului de a privatiza compania Bulgartabac, cel mai mare producător de ţigări din Bulgaria, se află în centrul atenţiei presei sofiote. Şapte mari investitori străini sunt interesaţi de cumpărarea holdingului, informează ziarul Standart. Trei dintre aceştia sunt giganţi din sector - americanii de la Philip Morris, japonezii de la Japan Tabacco şi sud-coreeni de la KT&G - iar ceilalţi patru sunt instituţii financiare, a declarat marţi Emil Karanikolov, directorul executiv al agenţiei de privatizare.
La data de 10 mai, vor fi scoase de vânzare 79,83% dintre acţiunile companiei. Termenul de depunere a ofertelor va fi de 110 de zile. Principalul scop al privatizării va fi dezvoltarea companiei şi asigurarea unor garanţii că aceasta va cumpăra tutunul produs în Bulgaria. De aceea şi viitorul cumpărător trebuie să aibă o performanţă mai bună decât cea a companiei Bulgartabac. Acesta ar trebui să aibă