Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Palatul Culturii va fi monitorizat video

Publicat in Adevarul, miercuri 1 aprilie 2009 ·

Sala Oglinzilor a Palatului Culturii devine sală multimedia. Cei mai mulţi bani au fost alocaţi pentru reabilitarea termică. Consiliul Judeţean a prevăzut în buget, pentru anul în curs, investiţii şi pentru Palatul Culturii. Astfel, clădirea construită între anii 1911-1912 în stilul secession va primi pe parcursul anului suma de 1.233.000 de lei, bani ce vor fi investiţi în diferite lucrări de modernizare. 

Palatul Culturii are trei săli importante, Sala  Mare, Sala Mică şi Sala Oglinzilor, dar găzduieşte şi Filarmonica de Stat, Muzeul de Artă, Biblioteca Judeţeană, Biblioteca Copiilor, Galeriile Uniunii Artiştilor Plastici şi Centrul de Informare Turistică. Momentan, toate acestea în afară de Biblioteca Copiilor sunt dotate cu sistem antifurt şi antiefracţie. „Ni s-au alocat 35.000 de lei din care vom extinde reţeaua antifurt şi antiefracţie la holurile principale de la fiecare etaj în parte şi în cabinele artiştilor”, a precizat Vasile Naste, directorul Palatului Culturii.

Sistem termic vechi de trei decenii

Tot la capitolul investiţii, consilierii au aprobat suma de 250.000 de lei pentru res-taurarea Bibliotecii Copiilor. „Lucrările de restaurare a Bibiotecii Copiilor au început în ianuarie 2008 şi se vor încheia luna viitoare. Valoarea totală a proiectului a fost de 199.000 de lei fără TVA, în suma de 250.000 de lei alocată în acest an fiind inclusă şi dotarea cu un sistem antifurt şi antiefracţie performant, cu cablurile montate în zid”, a precizat Vasile Naste. Palatul Culturii va mai primii 193.000 de lei pentru efectuarea unor studii de mentenanţă a clădirii.

„Studiile de mentenanţă înseamnă o expertiză asupra stării clădirii Palatului Culturii. Aceste studii cuprind şi realizarea unor releveuri, schiţe ale amplasării spaţiilor din clădire, care arată ce dotări şi destinaţie au fiecare. Aceste schiţe lipsesc în prez

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 54 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 18 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum o ora
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 42 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°