Resuscitarea societatii civile, organizarea unui nou partid de opozitie, canale mediatice degrevate de agenda mogulilor ar trebui sa fie raspunsurile anului 2013 la esecurile anului 2012. S-a incheiat, oare, 2012? Acest an bulversant, in care am trait o incredibila revansa a contra-reformistilor, „un recul democratic" in termenii diplomatici ai Washington-ului, a fost un accident, o combinatie de contexte nefericite, care si-au consumat energia odata cu alegerile generale, sau este doar o borna, prefigurand inceputul unor schimbari de fond de mai lunga durata? Una dintre intrebarile esentiale privitoare la schimbarile anului 2012 se refera la incadrarea consecintelor. Sunt acestea efectele previzibile si anticipate ale masurilor de austeritate, cele de care se temeau unii sociologi? Trebuie sa stabilim daca ceea ce am observat reprezinta o reactie „normala", cu derapaje ajustabile in timp, in seria provocarilor si convulsiilor pe care le traverseaza, periodic, orice societate vie. Pe de alta parte, sa intelegem daca nu ne confruntam, in fapt, cu primele semne ale unui proces mult mai grav: o reactie structurala, la o scara istorica apropiata de ceea ce s-a petrecut in perioada interbelica, dupa marea criza economica, prin proliferarea ideologiilor extremiste, cu lideri autoritari ori saltimbanci iresponsabili, adversari ai liberalismului economic, dornici sa impuna controlul etatist si distribuirea clientelara a resurselor. In plus, data fiind situatia in desfasurare, inca nu avem toate elementele pentru a intelege in ce masura anul 2012 este un episod de proportii interne, o afacere locala romaneasca, fara conexiuni cu procese din afara, ori poate fi considerata parte a unui val care se manifesta, in diferite forme si intensitati, la nivel global si regional, in cadrul caruia verigile lantului au crapat in Ungaria si Grecia, iar Romania s-a adaugat in stilul ei dist