Cutiile negre ale avionului presedintelui Poloniei, Lech Kaczynski, care s-a prabusit pe 10 aprilie 2010 la Smolensk (vestul Rusiei,) nu au inregistrat nici o defectiune tehnica a aparatului, a anuntat marti Parchetul militar polonez, transmite AFP. "Dispozitivele de bord nu au inregistrat nici o informatie privind o posibila anomalie tehnica a aparatului", a declarat purtatorul de cuvant al Parchetului, Ireneusz Szlag, prezentand presei bilantul analizelor celor trei cutii negre care au inregistrat discutiile si parametrii tehnici ai zborului.
Un Tupolev-154 polonez s-a prabusit pe 10 aprilie 2010 in timpul manevrei de aterizare pe un aeroport militar din vestul Rusiei, nu departe de Smolensk, in conditii de vizibilitate redusa din cauza cetii dense. Toti cei 96 de ocupanti, intre care presedintele Kaczynski, sotia sa, Maria, si numerosi inalti responsabili polonezi, au murit in catastrofa aviatica.
"Capetele de acuzare" vizeaza militari polonezi, potrivit sefului Parchetului militar de la Varsovia, Krzysztof Parulski, care nu a dorit sa faca alte precizari. Ar fi vorba, conform unor surse apropiate anchetei, de persoanele responsabile de organizarea zborului prezidential si de formarea pilotilor militari. Totodata, Parulski a refuzat sa indice o data la care vor fi comunicate concluziile anchetei Parchetului.
O comisie guvernamentala poloneza, care ancheteaza cauzele catastrofei, fara, insa, a se pronunta cu privire la responsabilitati, urmeaza sa-si publice raportul inainte de incheierea saptamanii in curs.
La randul sau, raportul final al Comitetului Interguvernamental pentru Aviatie (MAK), publicat in ianuarie, atribuise Poloniei intreaga responsabilitate pentru acest accident. Raportul, ce a urmat unei anchete de partea rusa, fusese considerat "incomplet" de premierul Poloniei Donald Tusk.
Partidul conservator Lege si Justit