Autorităţile sanitare britanice au pornit un proiect-pilot prin care microbiştii şi fanii altor sporturi din oraşul Manchester vor fi recrutaţi ca să doneze spermă.
Experţii în fertilitate au declarat ziarului Daily Times că Spitalul Sfânta Maria a primit fonduri considerabile pentru a deschide în cursul acestei luni o bancă de spermă în Manchester. Profesorul Daniel Brison, specialist în embriologie clinică, spune că cele mai bune "surse" pentru banca de spermă sunt evenimentele sportive, dar şi cluburile de profil din oraş.
PROBLEME
Situaţia băncilor de spermă la nivel naţional nu este tocmai optimistă. Clinicile de fertilitate de pe teritoriul Marii Britanii s-au văzut nevoite să cumpere spermă din Danemarca şi din alte ţări nordice.
În Marea Britanie, numărul donatorilor de spermă a scăzut în ultimii ani, deoarece guvernanţii au introdus în 2005 posibilitatea ca, atunci când împlinesc 18 ani, copiii care s-au născut din gameţi donaţi să afle identitatea părinţilor biologici.
Autorităţile sanitare britanice au pornit un proiect-pilot prin care microbiştii şi fanii altor sporturi din oraşul Manchester vor fi recrutaţi ca să doneze spermă.
Experţii în fertilitate au declarat ziarului Daily Times că Spitalul Sfânta Maria a primit fonduri considerabile pentru a deschide în cursul acestei luni o bancă de spermă în Manchester. Profesorul Daniel Brison, specialist în embriologie clinică, spune că cele mai bune "surse" pentru banca de spermă sunt evenimentele sportive, dar şi cluburile de profil din oraş.
PROBLEME
Situaţia băncilor de spermă la nivel naţional nu este tocmai optimistă. Clinicile de fertilitate de pe teritoriul Marii Britanii s-au văzut nevoite să cumpere spermă din Danemarca şi din alte ţări nordice.
În Marea Britanie, numărul donatorilor de spermă a scăzut în u