Că Ioana Pârvulescu este un admirator atent şi minuţios al lui Caragiale, asta ştiam deja. În eseul În Ţara Miticilor. De şapte ori Caragiale, apărut în 2007 la aceeaşi editură Humanitas, autoarea îşi trădează vizitele dese făcute scrierilor şi documentelor caragialiene. Spun trădează, şi nu altfel, pentru că fiecare eseu/capitol de carte/volum despre dramaturg vine cu câte o singură interpretare nouă (nu mai multe, nu pe spaţii foarte mari), atât de bine argumentată, încât nu poate decât convinge. Iar acea perspectivă – descoperim pe măsura apariţiei studiilor – face parte dintr-un proiect personal amplu care vizează literatura lui Caragiale, dar care nu este anunţat nicăieri ca atare. Din această pânză de idei noi, una câte una ajunge în faţa cititorilor, după ce a fost suficient prelucrată de către autoare. Investigarea cu lupa a scrierilor lui Caragiale şi a contextului în care ele au apărut vine mai întâi dintr-un interes personal îndelung cultivat (literatura secolului al XIXlea şi Caragiale, ca autor-cheie al acestei epoci), apoi ia forma textului literar critic, adresat publicului. De aceea, interpretările au forţă şi sunt greu de clătinat, purtând totodată o amprentă stilistică deja recognoscibilă în peisajul critic actual.

Lumea ca ziar. A patra putere: Caragiale este o carte eseu-albumdocument. Într-un format editorial atrăgător, pe file lucioase şi fotografii care merg mână în mână cu textul, cu anexe organizate pe teme, volumul este un ghid de neocolit pentru cititorii (profesionişti sau amatori) ai lui Caragiale. Dincolo de prezentarea pe larg a presei epocii lui Carol I şi a influenţei uriaşe pe care o avea asupra mersului lucrurilor, ce atrage atenţia este interpretarea operei lui Caragiale prin prisma lumii ziarelor. De unde pornea originalitatea acestuia, cum – în mod paradoxal – ceea ce astăzi vedem ca specific lui Caragiale trecea în co