Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Locuri unde nu s-a întâmplat nimic

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 6 decembrie 2008 ·

Vechi târg important al Moldovei, Murgeniul apare în primele însemnări istorice ca fiind o comunitate de oameni liberi (răzeşi) în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Peste secole, vechiul sat Murgeni a fost desfiinţat de boierul Alecu Sturza a cărui moşie era, şi astfel ia naştere târgul Murgeni în anul 1844. În târgul Murgeni au fost făcute importante descoperiri arheologice: ceramică, unelte din fier (topoare, sape, seceri), arme de luptă şi mai multe monede. În 1864, ţinuturile sunt reorganizate primind numele de judeţe. În urma acestei legi Murgeni formează o co­mu­nă care era în acelaşi timp reşedinţa subprefecturii târgului din judeţul Tutova. În anii 1921-1944 s-a adăugat mahalaua denumită Satul Nou. Peste zece ani s-au construit fabrica de lactate, centrul de vinificare, căminul cultural, liceul de cultură generală. Unele dintre acestea au mai rămas în picioare şi astăzi, iar altele au fost desfiinţate sau privatizate după căderea comunismului. În anul 2004, comuna Murgeni devine oraş. De ora­şul Murgeni aparţin astăzi mai multe sate care-l înconjoară.

Miros de acru şi lemn încins / Murgeniul lor, al părinţilor şi urmaşilor lorRazele de soare molcome şi blânde, ce cu greu străpungeau cerul de opal dintr-o zi de vară târzie, le mângâia obrajii rumeni. De nimic nu le păsa. Se întinseseră toţi trei cât erau de lungi şi de laţi în mijlocul lanului de grâu, departe de micuţa comună care-i găzduia. Închiseră ochii. Acum erau pe malul mării, murdari de nisip din cap până-n picioare, acu’ erau în curtea bunicilor mozoliţi de dulceaţă pe la bot sau în pridvorul casei părinteşti. Un vânt uşor adia printre spicele de grâu, mângâindu-i-le şi unduindu-le într-o melodie numai de ei închipuită. Un foşnet şi o linişte.

"Iar aţi rătăcit, măh, drumu’ spre casă? Hai daţi-i bice! Acas’ cu voi". Liniştea se sparge. Cerul nu mai e de opal, vântul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 43 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 52 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 40 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

Gorj: Un bărbat de 56 de ani a fost, reţinut după ce şi-a omorât mama în bătaie / El s-a predat la îndemnul fiului său

News.ro acum 56 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Gorj a fost reţinut pentru 24 de ore, după ce şi-a omorât mama în bătaie. El s-a predat poliţiştilor la îndemnului fiului său căruia i-a povestit ce făcuse.

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 56 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 2 ore
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Nou record de ascensiuni pe Everest: Kami Rita Sherpa a ajuns în vârf pentru a 30-a oară

News.ro acum 43 minute
Alpinistul nepalez Kami Rita Sherpa a ajuns miercuri pentru a 30-a oară pe vârful Everest, depăşindu-şi propriul record de ascensiuni pe cel mai înalt munte din lume, relatează AFP. "Kami Rita a ajuns pe vârf în această dimineaţă. El a stabilit un n

Vremea

București
acum

20°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

24°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/23°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°