Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei trei suspecţi în cazul taximetristului sibian găsit mort în portbagajul maşinii, arestaţi

Publicat in Gandul, joi 21 februarie 2013 ·

Cei trei suspecţi care au fost reţinuţi, miercuri seară, în cazul taximetristului găsit mort în portbagajul maşinii sale, la limita dintre judeţele Sibiu şi Braşov, au fost arestaţi, joi, de Tribunalul Sibiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au anunţat, joi, că cei trei suspecţi reţinuţi în cazul taximetristului găsit mort în maşina sa, la limita dintre judeţele Sibiu şi Braşov, au primit mandate de arestare.

"Cei doi suspecţi de 19 şi 26 de ani au primit mandate de arestare pentru 29 de zile, iar suspectul în vârstă de 16 ani a primit mandat de arestare pentru 19 zile", au precizat aceştia.

Cei trei, împreună cu suspectul în vârstă de 16 ani, care a fost internat în spital în vederea expertizării psihiatrice, sunt cercetaţi pentru omor calificat şi deosebit de grav, târhărie, iar doi dintre ei şi pentru port ilegal de armă albă.

Taximetristul, dat dispărut de Poliţia Sibiu, a fost găsit mort, sâmbăta trecută, în maşina sa, la limita dintre judeţele Sibiu şi Braşov. Reprezentanţii firmei de taximetrie la care lucra bărbatul declarau, sâmbăta trecută, că taximetristul anunţase, joia trecută, prin staţie că pleacă la Făgăraş. Ei spuneau că acesta era într-o staţie de taxi din centrul Sibiului, iar în jurul orei 3.30 - 4.00 a anunţat că pleacă spre Făgăraş cu doi bărbaţi şi o femeie. Potrivit surselor citate, taximetristul lucra la firmă de peste zece ani.

Ulterior, familia nu a mai reuşit să ia legătura cu el, iar soţia acestuia a alertat Poliţia din Sibiu. Familia taximetristului spunea că nu crede că acesta a fost ucis pentru bani, întrucât asupra bărbatului s-au găsit 400 de lei şi lanţul de aur pe care îl purta la gât.

Ancheta a fost preluată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, prim-procurorul Adriana Şandru declarând că, în urma stabilirii or

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 6 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 6 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 5 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 9 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 8 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 13 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 4 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 8 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

11°
vin.

11°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°