Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Irakienii vor să colaboreze cu firmele mureşene

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 25 februarie 2013 ·

O delegaţie irakiană condusă de preşedintele Consiliului Provincial Missan, Abdulhussein Abdulredha Resen al – Saedi efectuează în acestă săptămână o vizită în judeţul Mureş, scopul fiind explorarea posibilităţilor de cooperare bilaterală, în baza unei înţelegeri de colaborare între judeţul Mureş şi Guvernoratul Missan, precum şi stabilirea unor contacte între oamenii de afaceri din cele două unităţi administrative. Luni, 25 februarie, delegaţia irakiană a fost primită de către preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, temele dezbătute fiind legate de posibilităţile de colaborare dintre cele două judeţe, Mureş şi Missan.

Regiunea Missan aşteaptă investitori mureşeni

„Irakul nutreşte încă sentimentul de apropiere faţă de România şi prin această vizită încercăm să punem bazele unei relaţi între cele două judeţe. Din prima discuţie pe care am avut-o lucrurile sunt destul de simple, Irakul, regiunea Missan în mod special, este o regiune care are nevoie de orice sau de totul. Ceea ce noi va trebui să încercăm este să avem în această săptămână discuţii foarte aprofundate cu oamenii de afaceri dispuşi să investească în Irak, în regiunea Missan. Ei au spus că aşteaptă oamenii de afaceri, aşteaptăcompaniile româneşti, ale judeţului Mureş în regiunea domniilor lor”, a precizat Ciprian Dobre, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş.

Afacerea noastră se bazează doar pe petrol

„După 2003 Irakul a intrat într-o nouă eră, de după război. Lumea ştie că era o ţară foarte bogată, în special din cauza petrolului. Irakul nu are ce face decât să primească ajutor şi afacerea noastră se bazează doar pe petrol în ce priveşte reconstrucţia Irakului. Sunt multe ţări care au făcut afaceri în Irak şi îmi pare rău să spun că am găsit toate ţările în afară de România. Irakul are o relaţie cu România de aproape 40 de ani, perioada cea mai bună fiind în perioa

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE- Donald Trump a fost găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York pentru banii tăinuiţi. Pronunţarea sentinţei a fost stabilită pentru 11 iulie. Primele declaraţii ale fostului preşedinte şi reacţia lui Biden

News.ro acum o ora
Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au ajuns la concluzia că fostul preşedinte este vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către vedeta porno Stormy Daniels, făcută cu puţin timp înainte

Ana Bogdan a eliminat-o pe Pavliucenkova şi este în turul trei la Roland-Garros. Următoarea adversară, Svitolina

News.ro acum o ora
Ana Bogdan, locul 64 WTA, s-a calificat, joi, în turul trei al turneului de grans slam de la Roland-Garros. Bogdan a învins-o în turul doi pe rusoaica Anastasia Pavliucenkova, numărul 22 mondial şi cap de serie 20, scor 6-4, 6-4. Meciul a durat o or

Biden a dat în secret Ucrainei permisiunea de a lovi în interiorul Rusiei cu arme americane (Politico)

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite ar fi dat undă verde Ucrainei să folosească arme americane pentru a lovi în interiorul Rusiei, însă doar în apropierea Harkovului, au declarat joi, 30 mai, un oficial american și alte două persoane familiarizate cu problema, citate de

Premierul slovac Robert Fico a fost externat

News.ro acum 2 ore
Premierul slovac Robert Fico a fost externat joi din spitalul din oraşul Banska Bystrica, din centrul ţării, unde a fost operat şi îngrijit în urma unei tentative de asasinat, şi a fost dus la apartamentul său din Bratislava, a anunţat presa slovacă

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 8 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 4 ore
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum 5 ore
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Se redeschide circulaţia pe Transalpina din 1 iunie 2024

Mediafax acum 12 ore
CNAIR a decis redeschiderea circulaţiei rutiere pe Transalpina începând cu data de 1 iunie, anunţă Directorul CNAIR, Cristian Pistol. Sectorul de drum montan dintre Rânca şi Curpăt al DN67C (Transalpina) se redeschide pe timpul zilei, în intervalul

LIVE VIDEO | Marea finală Survivor All Stars 2024: Și câștigătorul este…

Cancan acum 8 ore
Marea finală Survivor All Stars 2024 are loc, joi seara, de la ora 20:30, în direct la Pro TV! Iancu Sterp, Zannidache și Andrei Ciobanu sunt concurenții care au ajuns până-n ultima etapă a show-ului. Sorin Pușcașu a fost eliminat în semifinala prod

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
lun.

20°/33°
Iasi
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
lun.

17°/29°
Constanta
acum

15°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
lun.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

15°/25°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°