Doamna ministru Monica Iacob Ridzi era unul dintre "tinerii politicieni" despre care s-a scris mult şi cu speranţă prin ziare, iar scurta sa carieră de europarlamentar " în care părea să fi deprins regulile politicii europene " a îndreptăţit într-o oarecare măsură speranţele. Ajunsă ministru, a cheltuit banii publici "ca la noi". Din greşeală sau cu bună ştiinţă, a intrat în jocul complicat al cumetriilor politico-economice româneşti, plătind cu generozitate şi fără licitaţie nişte manifestări de Ziua Tineretului despre care înşişi organizatorii au spus că au costat mult mai puţin. Şi restul de bani? Se zice " nu numai în acest caz, ci în general " că asta e metoda de a-i răsplăti pe cei care au donat bani în campania electorală. Fapt "ştiut" de toată lumea, dar încă nedovedit în vreun proces.

Neavînd încotro, Parlamentul a înfiinţat o comisie de anchetă. Ocazia unei demisii demne a fost ratată, rămîne de văzut dacă mecanismele parlamentare şi juridice vor funcţiona pînă la capăt. Mă tem că nu: dincolo de războiul de uzură dintre PSD şi PDL (dus mai degrabă de dragul imaginii), "alianţa" funcţionează prin înţelegeri şi negocieri subterane. O stranie solidaritate născută din panică şi din sentimentul că "se duce dracului rapiţa" îi uneşte pe parlamentari cînd e vorba de unul dintre ei. Diverse înţelegeri, negocieri, discuţii prelungite au dus întotdeauna, în asemenea situaţii, la "soluţii" scăldate şi ascunse după invocarea vreunui paragraf din regulamentele Parlamentului ori din nu ştiu ce lege neclară. Presupun că pe aleşii noştri nu-i va lovi, brusc, vreun impuls de radicalizare tocmai în cazul dnei Ridzi " produs al partidului, care a servit partidul şi care, oricum, e o biată debutantă în materie de "plăţi controversate", incomparabilă cu bătrînii paralei ai licitaţiilor dubioase şi ai cheltuielilor vraişte de la bugetul public. Deocamdată, s-a aplicat