Această întrebare i-a fascinat dintotdeauna pe oamenii de ştiinţă: de unde vine impulsul de a visa? Răspunsul la această întrebare este unul foarte serios, în joc fiind înţelegerea imaginilor mentale amuzante, sexuale, înspăimântătoare sau pur şi simplu bizare pe care le punem în scenă în fiecare noapte.

Oare visele sunt generate de partea de sus a creierului, de structurile corticale care ne permit să raţionăm, să simţim, să acţionăm şi să ţinem minte? Sau poate provin din zona de jos a creierului, unde se coordonează funcţiile de bază ale organismului, cum ar fi respiraţia, ritmul cardiac, producerea de salivă şi controlul temperaturii?

Oare fanteziile subconştiente se nasc „dintr-o gură de aer“, după cum susţinea Sigmund Freud? Sau poate creierul nostru îşi repetă „materia“ învăţată peste zi şi scoate la iveală informaţii trecute cu vederea, după cum spun oamenii de ştiinţă?

Un nou studiu sugerează că impulsul de a visa nu este mai mult decât o „gâdilitură“ trimisă în celulele nervoase ale creierului de cortexul senzorial.

Experienţa visului, adică scenariile complexe, sentimentele de teamă, de încântare sau de dor, necesită un impuls mai insistent în zonele corticale, sugerează noul studiu citat de „LA Times“. Totuşi, chiar şi oamenii cu leziuni grave ale creierului visează, susţine acelaşi studiu.

Cei fără imaginaţie visează bărbieritul

Cercetarea s-a efectuat pe un grup restrâns de pacienţi neobişnuiţi. Au fost luaţi în considerare 13 oameni care au suferit leziuni ale sistemului limbic al creierului (zona unde se află dorinţele noastre de bază şi motivaţiile – sexul, mâncarea, senzaţiile plăcute).

Ca rezultat al acestor leziuni, ei sufereau de un sindrom neurologic numit „deficienţă de auto-activare“ (AAD): chiar dacă erau perfect conştienţi, ei stăteau complet nemişcaţi şi tăc