Regizorul filmului „Filantropica“ s-a jucat şi de-a Romeo, şi de-a Ion Iliescu în balconul din Piaţa Universităţii. Nae Caranfil a ţinut patru discursuri de la balconul Facultăţii de Geologie: trei pentru manifestanţii anti-fesenişti şi unul pentru o „necunoscută“ din mulţime.

Nae Caranfil (49 de ani) a privit Revoluţia română din 1989 la un televizor color, cu telecomanda într-o mână şi cu telefonul în cealaltă mână. Se afla în Belgia şi învăţa să facă filme. În 1987 primise o invitaţie la un seminar de scenaristică ţinut la Bruxelles. Toată scenaristica asta ar fi trebuit să dureze 10 zile, dar Nae Caranfil nu s-a mai întors decât în ultima zi a anului 1989.

Mai citeşte şi:

Secretele Mineriadei/ Zoe Petre:„Piaţa a fost recuperarea respectului de sine“

„La Revoluţie aveam impresia că sunt şeful Marelui Stat Major cu telecomenzile şi telefoanele pe care le mânuiam. Nu-mi venea să cred că se întâmpla în România. Era un cadou mai mare decât voiam vreodată să obţin. Cum a fost cu generaţia mea? Nu puteai să te gândeşti vreodată că o vei avea pe Marilyn Monroe. Şi dintr-odată ţi se oferă Marilyn Monroe. Bun, ce facem cu ea?".

Puterea - în Dormitor, opoziţia - În sufragerie

Nae Caranfil s-a întors în România la 31 decembrie 1989, la capătul unui drum lung, căci cursa de două ore Bruxelles-Bucureşti nu era operativă, pe motiv de Revoluţie. „Am luat un avion care mergea la Sofia, de la Sofia am luat un tren spre Ruse, de la Ruse - un taxi până la pod, podul l-am trecut pe jos, iar din Giurgiu am luat un camion care m-a dus la Bucureşti". Revelionul a trecut cum a trecut. După Anul Nou a început „sezonul de mitinguri". „Era o perioadă absolut dementă şi romantică". Nae locuia cu părinţii şi avea 29 de ani.

„În casă eram două tabere politice: eu cu sora mea în tabăra partidelor istorice şi părinţii mei în cea a Frontului.