Blugii, poşetele, cafeaua, tutunul şi alcoolul confiscate de pe piaţa neagră sunt scoase la vânzare cu preţuri infime. În prezent, produsele sunt într-un depozit din zona Bazarului, dar vânzarea este slabă. Din acest motiv se va deschide un magazin în centru pentru a atrage clienţi.
Preţurile practicate în depozit sunt cu 50- 80% mai mici decât pe piaţă. Însă, din cauza poziţionării (în subsolul unui bloc din zona Bazarului), nu s-a vândut nici 10% din marfă.
Drept urmare, inspectorii vor să-şi deschidă un magazin cu produse confiscate în clădirea în care funcţionează Direcţia de Finanţe. „Pe noi ne interesează să valorificăm produse ca să aducem bani la buget“, a precizat Luca Petru, directorul adjunct al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Botoşani.
Noul magazin va fi deschis în aproximativ o lună. În afară de băuturi alcoolice, ce reprezintă circa 50% din bunurilor confiscate (aproximativ 15.000 de lei), în depozit mai pot fi găsite articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, produse de uz casnic, articole igienico sanitare, cafea, ţigări şi chiar jucării. Preţurile mici practicate în depozitul Fiscului se explică atât prin calitatea proastă a mărfurilor, constatate de o comisie de evaluare, dar şi prin cerinţa scăzută de pe piaţă.
Cele mai multe produse sunt de la moldoveni
„Majoritatea sunt produse de bazar de la moldoveni. Vorbim mai mult de articole vestimentare, tricouri, pantaloni şi accesorii, dar avem şi tablouri, jucării, multă cafea. Sunt produse de proastă calitate şi nu prea sunt căutate. Se întâmplă să mai vină chiar comercianţii din bazar şi pieţe şi să le cumpere de aici pentru a le scoate pe piaţă cu adaos comercial“, a declarat Mihai Dughilă, responsabilul Compartimentului Valorificare din cadrul Direcţiei de Finanţe Botoşani.
După deschiderea magazinului, la sediul Direcţiei Gen