Cam aşa s-ar putea descrie sintetic romanul Căluţii mei, căluţi frumoşi, recent tradus la Polirom. După excelenta alegorie a călătoriei sufletului omenesc prin lume, a dispariţiei unei lumi bine drapate sub straiele purpurii ale unui western modern violent din Nu există ţară pentru bătrîni şi după povestea la fel de dramatică a supravieţuirii prin transmiterea valorilor în prag de apocalipsă din Drumul, aşteptările cititorilor lui Cormac McCarty nu pot fi decît sporite. Tot povestea unui călător îl întîmpină şi de data aceasta pe cititor, numai că acum peregrinul american are doar 16 ani şi nu mai poartă cu sine o viziune închegată asupra vieţii, căreia să îi rămînă fidel şi pe care să o opună umanităţii ce-şi pierde „siguranţa“ şi pluteşte în derivă. Face parte, însă, tot din categoria oamenilor rari ce nu se mulţumesc să reacţioneze, ci preferă să acţioneze, să-şi controleze destinul, în virtutea unor principii etice. John Grady Cole este un adolescent texan, ce-şi are ca punct de pornire în sălbatica sa aventură a autoeducării tot dezintegrarea unei lumi aşezate în tipare bine pecetluite. Despărţirea părinţilor, moartea bunicului şi iminenta vînzare a fermei în mediul căreia crescuse îl determină pe tînăr să-şi ia lumea în cap, împreună cu prietenul său, Rawlins. Călătoria sa în Mexic este plină de întîmplări tragic-spectaculoase, dar şi amuzante, în construcţia cărora Cormac McCarty îmbină antitetic realismul naturalist al cruzimii societăţii umane cu romantismul viziunii idilice asupra naturii văzute ca model al armoniei, al comunicării. Ca şi în multe alte romane americane, o prioritate aparte o are puternica legătură dintre protagonist şi natură, confraţi şi mai ales tradiţie, structura şi materialul romanului nefiind tocmai surprinzătoare. Intriga se desfăşoară într-un tempo susţinut, cu elementele specifice westernului, visele tînărului plătindu-se cu