Cea mai bogată femeie din Marea Britanie, o fostă Miss, a cheltuit peste 115 milioane de euro pe un iaht care măsoară 96 de metri. Ambarcaţiunea, la care au lucrat peste 200 de constructori timp doi ani, este cel mai mare iaht cu motor construit vreodată în Marea Britanie.
Kirsty Bertarelli şi soţul său, Ernesto, au comandat nava, numită Vava II, pentru a o înlocui pe cea deţinută până acum, care măsura „doar" 47 de metri. Astfel, noul iaht deţinut de britanică este în prezent pe locul 33 în topul celor mai mari ambarcaţiuni de lux din lume. Printre dotări se numără: un elicopter, o pistă de aterizare, mai multe cabine spaţioase pentru pasageri, dar şi patru bărci.
Prezenţa lui Kirsty Bertarelli în lumea iahturilor impresionante este una inedită, având în vedere că, până acum, acest domeniu era dominat de bărbaţi. Clasamentul celor mai mari iahturi din lume este condus în prezent de Eclipse, de 164 de metri, deţinut de miliardarul rus Roman Abramo-vici. Acesta este urmat de vasul Dubai (162 de metri), deţinut de prim-ministrul Emiratelor Arabe.