Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BASCHET: Bacalaureat cu vicecapioana mondială, Grecia

Publicat in Adevarul, marți 11 august 2009 ·

Noua echipă naţională de seniori a României va susţine astăzi primul dintre cele două examene cu Grecia, vicecampioana mondială în exerciţiu. Partida va avea loc de la ora 19.00 în Palatul Păcii şi Prieteniei, arena de 15.000 de locuri care a găzduit turneul olimpic din 2004.

Mai citeşte: Tricolorii au mai administrat o corecţie Luxemburgului

Naţionala cosmopolită

Atenţie la lupii tineri!

Tricolorii nu-l mai au alături pe Dan Grunfeld, americanul naturalizat în acest an de către FR Baschet. Grunfeld s-a accidentat în chiar primul amical cu Luxemburg de la Ploieşti, suferind o entorsă la genunchi. El a plecat duminică în Statele Unite şi cel mai probabil nu va mai participa la campania din această toamnă a echipei naţionale.

Grecia, vicecampioana mondială din 2006, trece la rândul său printr-o perioadă de restructurare. Cu un nou antrenor, lituanianul Jonas Kazlaukas, şi cu o serie de jucători tineri, elenii se pregătesc pentru turneul final al Campionatului European care va avea loc în Polonia, în luna septembrie.

Tinerii jucători români vor da piept cu câţiva jucători de top din Europa. MVP-ul turneului final al Euroligii şi al campionatului Greciei, Vasileios Spanoulis sau coechipierul său de la Panathinaikos, Antonis Fotsis sunt doar două exemple. Alături de ei uriaşul grec de origine cameruneză Sofoklis Schortsanitis, 2,08 m, 170kg! (foto)

Primul meci dintre Grecia şi România va avea loc fără spectatori, în această seară de la ora 19.00. A doua întâlnire are loc mâine, de la aceeaşi oră, şi va fi meciul de prezentare al naţionalei ţării gazdă. Federaţia Elenă a pus în vânzare pentru această partidă “doar” 5000 de bilete, luând în considerare perioada de vacanţă.

Urmăriţi amănunte de la ambele meciuri pe www.adevarul.ro

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum 40 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 28 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum 59 minute
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 32 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 46 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum o ora
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

CFR Cluj se apropie la un punct de locul doi, după succesul din deplasare cu Universitatea Craiova

Mediafax acum o ora
Venită după două eşecuri consecutive în Superligă, CFR Cluj s-a impus joi în deplasare la Universitatea Craiova, în ultimul meci al etapei a şasea din play off. Bârligea a marcat unicul gol al victoriei cu 1-0. Clujenii sunt acum pe locul 4, cu 34 d

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°