Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât te costă să renunţi la Eurovision

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 29 ianuarie 2010 ·

REVISTA PRESEI MONDENE. Concursul Eurovision pare o cale fără întoarcere. Odată ce ai intrat în horă, ori joci până la capăt, ori plăteşti 100.000 de euro ca să te poţi retrage. Sursa: TVR

Aşa a păţit cântăreaţa Alexandra Ungureanu care a vrut să se retragă din concurs dar, regulamentul care îi impunea plata sumei de 100.000 de euro, a determinat-o să se răzgândească, scrie Libertatea.

Narcisa Suciu s-a mutat în Finlanda

Visul mai vechi al Narcisei Suciu s-a materializat, în cele din urmă. Cântăreaţa s-a mutat în Finlanda la mijlocul acestei luni, luându-o şi pe fiica ei, Daria, cu ea, titrează Libertatea. Înainte de a pleca de tot acolo, Narcisa a petrecut multe vacanţe în Finlanda, iar în timpul uneia dintre vizite l-a cunoscut şi pe cel care urmează să-i devină soţ în scurtă vreme, un apreciat artist etno local, pe nume Veikko.

Anamaria Prodan, furnizor pentru florărese

Nu a renunţat la impresarierea forbaliştilor şi nici la imobiliare, dar, pentru că nimănui nu-i strică un ban în plus, Anamaria Prodan şi-a deschis o afacere cu pământ de flori.

Potrivit agentiadepresamondena.com, ea a descoperit în Germania un produs de calitate, cu substanţe minerale, îngrăşăminte organice şi polimeri, care pot menţine sănătoase plantele chiar dacă nu sunt udate timp de trei luni.

Miss România 2009, încoronată de un infractor

În România sunt organizate, anual, numeroase concursuri de miss: Miss România, Miss World România, Miss Plaja, Miss Universe România şi lista ar putea continua cu cel puţin tot atâtea exemple. Nu toate aceste competiţii, însă, sunt dintre cele mai serioase.

Un caz este cel al concursului Miss România, organizat de Gavrilă Inoan şi Irina Haidet, a cărui seriozitate este pusă sub semnul întrebării, după ce primarul care a încoronat-o pe Miss Români

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 3 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 3 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 3 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 3 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 2 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 3 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°