Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Galerie Foto / S-a deschis Muzeul Crucilor

Publicat in Adevarul, luni 26 octombrie 2009 · ·

Primul muzeu al crucilor de lemn a fost inaugurat astăzi, în satul Măceşu de lângă oraşul Târgu-Cărbuneşti

Complexul muzeal a fost amenajat în incinta şcolii generale, care a fost închisă din cauza numărului mic de copii. Aici au fost aduse 40 de cruci şi troiţe, unele vechi de peste 100 de ani, de diferite feluri. Acestea au fiost realizate de meşteri pooulari şi provin din mai multe zone ale judeţului Gorj: Novaci, Pociovalişte, Cernădie, Vladimir şi Turburea. Crucile sunt de mai multe feluri: de izvoare, de pomenire, de trecere, de hotar şi de căpătăi. Pompiliu Ciolacu, directorul Palatului Copiilor din Târgu-Jiu, cel care s-a ocupat de amenajarea muzeului, explică semnificaţia crucilor: „Cele de izvoare se pun lângă un izvor şi au menirea de stăvilii setea călătorului. De pomenire sunt cele după ce murea omul se puneau pe marginea drumului în semn cinstire a celor morţi. Crucile de trecere se amplasează la podurile sau punţile peste cursurile de apă, iar cele de hotar reprezentau sfârşitul teritoriului unei aşezări. Crucile de căpătâi sunt cele care se pun la căpătâiul morţilor“.

Muzeul Crucilor va rivaliza cu Cimitirul Vesel

Pompiliu Ciolacu spune că e doar începutul şi în muzeu se vor găsi în jur de 300 de cruci. Acesta precizează că locul va rivaliza în scurt timp cu Cimitirul Vesel de la Săpânţa: „Eu am copilărit aici şi am solicitat primarului de la Târgu-Cărbuneşti, terenul şi clădirea fostei şcoli. În viitor vor fi cel puţin 300 de cruci. Vrem ca muzeul sa concureze cu Cimitirul Vesel. Sut convins că nu peste puţin timp, muzeul va fi foarte căutat. Am ales această locaţie având în vedere că lângă şcoala care nu mai funcţionează există o biserică, care reprezintă lăcaşul de rugăciune al omului şi crucea care face legătura dintre pământ şi Dumnezeu“.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°