Vara aceasta ne-am îndrăgostit şi reîndrăgostit de ţara în care trăim, cu cea mai frumoasă campanie Adevărul: „125 de motive pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“. După aproape trei luni în care ne-am lăsat vrăjiţi de poveştile locurilor ştiute şi neştiute prin care am călătorit, încheiem jurnalul aici, dar nu înainte de a face retrospectiva acestei veri de poveste. Vă oferim câteva selecţii ale celor mai frumoase reportaje şi imagini.
Printre cele 125 de locuri pentru care iubim România, am descoperit văi, păduri şi trasee uitate printre stânci, locuri încărcate de spiritualitate şi pace, poveşti şi secrete îngropate sub tăvălugul anilor, dar am redescoperit şi frumuseţea marilor oraşe, zonelor geografice şi ansamblurilor istorice care fac obiectului fascinaţiei turiştilor din lumea întreagă.
Jurnaliştii Adevărul, bloggeri şi cititori ne-au povestit frânturi din cele mai frumoase călătorii ale lor în România, s-au aventurat în cele mai izolate locuri şi au iscodit localnicii pentru a ne oferi ponturi legate de locurile de cazare şi de cărări pe care ne putem regăsi visele.
Deşi Jurnalul de Vacanţă, început pe 16 iulie, se încheie aici, punem la loc sigur cele mai frumoase amintiri, pentru a ne putea întoarce la ele de fiecare dată când ni se face dor.Top 10 cele mai frumoase poveşti
1. Lumea celui mai bătrân morar din Transilvania
O lume arhaică, ruptă parcă de realitatea agitată a momentului, cu peisaje uimitoare, cu oameni simpli, dar excepţionali. Este lumea în care se află Rezervaţia Peisagistică Tusa-Barcău, una dintre cele mai frumoase zone din judeţul Sălaj. Nu doar peisajele dau pitorescul zonei. Şi oamenii locului au un farmec aparte, emanat, probabil, şi de izolarea în care este cufundată zona şi de nevoia de a confrunta, prin forţele proprii, provocările vremii.
O poveste în sine o are baciul Gavril Tuns,