Un român de 36 de ani a reuşit să dezvolte, împreună cu doi prieteni, cel mai bun site din domeniul turismului din Franţa. Luna trecută, afacerea a fost vândută pentru aproximativ 25 de milioane de euro. Pentru Alexandre Almăjeanu nu a existat niciodată opţiunea de a lucra pentru alţii, chiar dacă s-a mutat cu familia încă din clasa a IV-a în Franţa, ţară în care o mare parte a tinerilor visează la o carieră de funcţionar public. „Nu am fost niciodată angaj
Un român de 36 de ani a reuşit să dezvolte, împreună cu doi prieteni, cel mai bun site din domeniul turismului din Franţa. Luna trecută, afacerea a fost vândută pentru aproximativ 25 de milioane de euro.
Pentru Alexandre Almăjeanu nu a existat niciodată opţiunea de a lucra pentru alţii, chiar dacă s-a mutat cu familia încă din clasa a IV-a în Franţa, ţară în care o mare parte a tinerilor visează la o carieră de funcţionar public. „Nu am fost niciodată angajatul unei societăţi. Libertatea vieţii de antreprenor m-a atras dintotdeauna, chiar dacă la început nu mi-a fost uşor. Satisfacţia transformării unei idei în realitate şi de a-i vedea pe alţii aderând la proiectul tău este, în opinia mea, mult mai mare decât aceea de a fi salariat“, povesteşte Alexandre Almăjeanu.
Iar această pasiune pentru antreprenoriat a dat rezultate foarte bune în cazul său. La sfârşitul anului trecut, firma pe care a fondat-o, VoyagerMoinsCher.com, a fost achiziţionată de Priceminister.com, cel de-al treilea site din Franţa în funcţie de trafic şi principalul concurent al lui eBay. „Împreună cu asociaţii mei am decis să vindem pentru că am primit o ofertă financiară foarte interesantă care ne-a permis să valorizăm şapte ani de muncă. Vânzarea s-a făcut contra unei sume în cash şi a unor acţiuni Priceminister.com, care este în plină dezvoltare şi care va fi intr