La parterul unui bloc se găseşte, pitit după o coloană monumentală şi mascat pe jumătate de un alt comerţ avansat în trafic, un spaţiu de magazin. A fost conceput de arhitecţi pentru alt rost, dar fiindcă tot parterul a fost cumpărat de nişte arabi şi închiriat cu porţia, locul a devenit o garanţie de faliment pentru toţi încurcaţii la minte care îl angajează. Au dat faliment aici, după numai câteva săptămâni şi, prin excepţie, după cinci-şase luni, un negustor de vinuri, un magazin de haine pentru copii, o plăcintărie, o afacere cu plante medicinale, un mic market cu de toate şi alte câteva îndrăzneli şi utopii comerciale ale unor naivi.
Le zic naivi, ca să nu le spun altcumva. E vorba despre nişte oameni convinşi că ştiu chiar şi ceea ce n-au învăţat. S-au tipărit şi se editează mereu îndreptare pentru micii întreprinzători. Comerţul cu amănuntul nu mai e, de multă vreme, o chestiune de noroc şi de inspiraţie. Spaţiul pe care arabii reuşesc să-l închirieze cu bani buni, garantând cu istoria falimentelor lui şi eşecurile viitoare, îşi strigă pur şi simplu inadecvarea. Nu trebuie să fii nici foarte isteţ şi nici din cale afară de învăţat ca să-ţi dai seama că aşezarea e contra tuturor intereselor omului plecat la cumpărături. Piaţa mare a Oborului e la doi paşi şi lumea se duce acolo unde poate alege între preţuri.
Magazinul care-i stă omului în drum nu-i totuna cu magazinul în vad. Problema însă nu e la acest loc ingrat, ci la cei care-l plătesc şi deschid aici un negoţ păgubos. Aceştia nu pot fi ajutaţi. N-ar trebui decât să se intereseze la locatari ce fel de falimente i-au precedat şi cât au costat, ca să caute o locaţie mai vrednică. În două rânduri m-am simţit vinovat pentru faptul că ştiam când şi cum vor falimenta nou-veniţii şi am îndrăznit să le vorbesc despre inconvenientele acelui spaţiu, mult prea ieftin
