Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Povestea zidurilor de la Enisala, ultima cetate genoveză, care păzeşte canalele de legătură dintre lacul Babadag şi Razim

Publicat in Historia, miercuri 28 august 2013 ·

Una dintre cele mai frumoase cetăţi din România, cea de la Enisala, atrage în fiecare weekend sute de turişti. Dincolo de istoria pe care o poartă zidurile cetăţii genoveze, frumuseţea naturii în mijlocul căreia a fost ridicată această fortăreaţă militară este cea care te determină să revii aici. „Adevărul“ vă prezintă, în cadrul celei mai frumoase campanii, „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, un loc spectaculos.

Ieşi din Tulcea pe drumul spre Agighiol, DJ 222. Şoseaua este ca-n palmă, ceea ce, evident, te va încânta. Înaintezi spre destinaţie pe acelaşi drum judeţean şi treci, pe rând, prin Agighiol, Sabangia, Sarichioi. După ce ai trecut de centrul localităţii Sarichioi (este cea mai mare comună din Tulcea, care numără de două ori mai mulţi locuitori decât oraşul Sulina) vei găsi un indicator care te va ajuta să ajungi la Enisala. Faci stânga, aşa cum îţi arată indicatorul şi înaintezi pe un drum la fel de bun. Cetatea este la mai puţin de 40 de kilometri de municipiul Tulcea. Dacă mergi tot înainte, o vei vedea şi, în plus, vei găsi la poalele dealului pe care a fost construită un indicator care te ajuta să ajungi mai repede aici. Urci pe un drum şerpuit, în rampă, asfaltat. În maxim două minute eşti sus: găseşti aici suficiente locuri de parcare, iar distanţa până la intrarea în cetate este destul de mică (numai câteva minute de mers pe jos), astfel că nu are sens să duci maşina până la scara care urcă la ziduri. La intrarea în cetate te aşteaptă un angajat al Institutului de Cercetări Eco Muzeale care îţi va vinde bilet de intrare (costă doi lei şi în schimbul acestei sume chiar primeşti bilet). Peisajul care îţi taie respiraţia Ajungi la scările metalice. Urci primele trepte, iar la zece metri distanţă vei mai întâlni câteva trepte. Înainte de a intra în cetate, însă, te opreşti şi admiri peisajul absolut superb: dacă te aşezi

Articolul in Historia >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 28 minute
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 4 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 5 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°