Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O poză de râsul lumii: liderii PSD Cluj, cu pancartele la miting. Unul a venit cu Mercedes S Class

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 17 ianuarie 2012 ·

Membrii de vază ai PSD şi PNL s-au prezentat conştiincioşi la mitingul societăţii civile, ţinând în mâini afişe cu mesaje anti-guvernamentale. Unul dintre ei, Gabriel Oniga, a fost şeful Casei de Pensii Cluj, în aceeaşi coaliţie cu PDL şi conduce un S Class. Sursa: Mihai Şoica

Deși până acum USL a anunţat că liderii și membrii din teritoriu nu au avut de-a face cu protestele antiguvernamentale, la Cluj cei mai mulți dintre protestari au fost membrii PSD și PNL. Chiar și lideri din cadrul celor două partide nu s-au sfiit să participe direct la demonstrațiile din centrul orașului.

În poza alăturată, numărul 1 este consilierul județean PNL Mihai Szeplekan. Acesta vrea sa candideze pentru șefia PNL Cluj Napoca.

Personajul numerotat cu cifra 2 este Aurelia Cristea, vicepreședinte PSD Cluj. Aurelia Cristea a fost membru în Comisia Națională de Supraveghere a Asigurărilor.

Al treilea personaj care protestează este Gabriel Oniga, președintele organizației de tineret al PSD Cluj. Gabriel Oniga a ocuat funcția de Director la Casa de Pensii Cluj în perioada în care PSD a făcut o coaliție cu PD-L.

Înainte de această funcție publică, Oniga a fost samsar de mașini aducând din stăinătate mașini la comandă. În prezent este văzut la volanul unui Mercedes S Class, despre care însă spune că nu este a lui. Social-democratul nu s-a sfiit să afișeze poze de la miting chiar pe pagina personală de Facebook.

CITIȚI ȘI: Cristi, ultras: "Să nu se bucure Ponta. Nu am ieşit să facem revoluţie pentru el"ZIUA A PATRA: EVZ vă prezintă rolurile principale din drama "Război în stradă"ZIUA A PATRA. Jandarmii ocupă poziții în Piața UniriiDincolo de baricadă cu reporterii EVZOpoziţia şi ultraşii transformă protestele în violenţe!Filmul bătăilor și imaginile surprinse de fotoreporterii EvzPriveliște ca după război. Centrul Capitalei a fost vandalizat. Huliganii au sp

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele UE au convenit ca veniturile din activele ruseşti îngheţate să fie folosite pentru susţinerea militară a Ucrainei. Reacția Rusiei

Adevarul acum 54 minute
Ambasadorii statelor UE au ajuns miercuri la un acord de principiu pentru ca veniturile rezultate din activele ruseşti îngheţate în urma sancţiunilor impuse Rusiei după invazia din Ucraina să fie folosit pentru finanţarea ajutorului militar oferit a

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 4 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 3 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 32 minute
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Atenţionare MAE: Suedia reintroduce controlul la frontiera internă până în noiembrie

HotNews acum 40 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis miercuri o atenționare de călătorie prin care îi informează pe cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Suedia că autoritățile din această țară au luat decizia de a reintroduce

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Salvini îi sugerează lui Macron să se „trateze”, după ce preşedintele francez a reluat ideea trimiterii de trupe în Ucraina / ”Să plece în Ucraina, mâine”

G4Media acum 52 minute
Roma, 8 mai /Agerpres/- Vicepremierul italian Matteo Salvini a declarat miercuri că preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos” care ar trebui „să se trateze”, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitate

Lucian Bode: Trebuie să spunem cu curaj unele lucruri, să nu ne ferim doar să-i menajăm pe unii. Faptul că avem o alianţă pentru europarlamentare cu PSD-ul nu ne împiedică să le arătăm minusurile guvernărilor lor locale

News.ro acum 49 minute
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, afirmă că alianţa pe care PNL o are cu PSD pentru alegerile europarlamentare nu prespupune ca liberalii să nu vorbească public despre ”minusurile” guvernărilor locale ale social-democraţilor. ”Trebuie să spune

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 4 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°