Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Suporteri impresionanţi » Serbia va găzdui în decembrie 2013 şi Mondialul feminin

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Pentru că românii au umplut sala de la Vrşeţ, "naţionala" ar putea juca la campionatele lumii tot în localitatea de la graniţă.

Euro 2012 ar fi trebuit să se dispute în Olanda, ţara care cîştigase dreptul de organizare, dar în ultima clipă federaţia de la Amsterdam a declinat oferta, din cauza crizei şi a dificultăţilor financiare. EHF a ales în cele din urmă Serbia, care în 2013 va organiza şi Campionatul Mondial feminin!

După tragerea la sorţi a grupelor, EHF a stabilit localităţile de disputare a grupelor ţinînd cont de criteriul geografic. Astfel, grupa A, grupa Serbiei, s-a jucat la Belgrad, grupa B, din care a făcut parte Macedonia, a fost pusă la Niş, pentru a fi aproape de macedoneni, grupa C s-a jucat la Novi Sad, acolo unde maghiarii au venit şi ei în număr mare. În grupa D, grupa României, găzduită de Vrşeţ, suporterii României au umplut Millenium Hall.

"Suporterii noştri au impresionat. Cei de la EHF au fost de-a dreptul miraţi de atmosfera incredibilă creată la meciuri. Le mulţumim oamenilor care au venit să ne susţină, dar şi oficialilor EHF care au gîndit acest lucru!", a declarat Narcisa Lecuşanu, managerul "naţionalei" României. "La Vrşeţ, fetele au jucat pe teren propriu, începînd cu intonarea imnului de toată sala şi apoi susţinerea echipei pe tot parcursul meciului", a adăugat Lecuşanu.

În grupa preliminară de la Vrşeţ, suporterii români au venit în număr foarte mare: 1.200 contra Rusiei, 800 cu Islanda şi peste 2.000 la ultimul meci, cu Muntenegru! Dacă România se va califica la Mondialul din 2013, Federaţia Internaţională de Handbal (IHF) se gîndeşte să menţină sistemul geografic brevetat de EHF. România ar putea juca, astfel, tot la Vrşeţ. Totul va depinde însă şi de tragerea la sorţi, şi de echipele cu care "tricolorele" vor pica în grupă!

Rusia, regina egalurilor

Naţionala "Zbornaia" a obţinut ieri, contra

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Profesor de religie din Bihor, SANCȚIONAT după o postare pe grupul de WhatsApp al clasei. Tatăl uneia dintre eleve l-a reclamat la conducerea școlii

Gandul acum 5 ore
Un profesor de religie din județul Bihor a fost sancționat, după ce a postat pe grupul de WhatsApp al clasei o manea cântată de Tzancă Uraganu. Mai mult, se făceau glume nepotrivite despre o profesoară de biologie din școală, care era mai severă. Ma

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°