Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eroul Bănel

Publicat in Adevarul, luni 18 august 2008 ·

După aproape două sezoane în care şi-a dezamăgit suporterii, mijlocaşul Stelei a făcut un meci mare împotriva lui FC Argeş Nicoliţă a marcat un gol şi a dat pasa decisivă la a doua

După aproape două sezoane în care şi-a dezamăgit suporterii, mijlocaşul Stelei a făcut un meci mare împotriva lui FC Argeş

Nicoliţă a marcat un gol şi a dat pasa decisivă la a doua reuşită a roş-albaştrilor, fiind ovaţionat minute în şir de publicul din Ghencea.

Pentru Bănel Nicoliţă soarele a răsărit din nou, după aproape doi ani în care a ajuns să fie înjurat de public aproape la fiecare meci.

După golul reuşit în meciul cu Galatasaray, mijlocaşul a avut o evoluţie entuziasmantă în meciul câştigat de Steaua cu 2-0 în faţa lui FC Argeş, în etapa a patra a Ligii I. "Nicoliţă a fost ca un erou şi era momentul să-şi revină", a declarat la finalul partidei patronul Stelei, Gigi Becali.

Bănel a fost convocat de selecţionerul Victor Piţurcă pentru meciul amical pe care România îl va disputa, miercuri, contra Letoniei. "Victor Piţurcă i-a convocat pe Radoi, pe Ghionea şi pe Bănel pentru partida cu Letonia", a spus preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, la postul Sport.ro.

Toja a încântat publicul

Mijlocaşul columbian Juan Toja a avut o evoluţie excelentă în primul său joc în Ghencea. Sud-americanul a dat pasa decisivă la golul prin care Nicoliţă a deschis scorul şi i-a răsfăţat pe spectatori cu pase exacte şi cu driblinguri spectaculoase.

"Mi-au plăcut toţi jucătorii, iar Toja e un mare fotbalist. Steaua nu a mai avut de mult timp un jucător ca Toja, care poate să elimine uşor adversarii", a declarat finanţatorul Stelei, Gigi Becali.

Goian, apt pentru meciul cu Galata

Fundaşul central al Stelei, Dorin Goian, s-a accidentat la un antrenament şi a absentat în meciul cu FC Argeş. Deşi exista pericolul ca fotbalistul să fie indisp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 52 minute
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Unul dintre cei mai mari angajatori din România închide o fabrică de componente auto

Mediafax acum o ora
Circa 200 de angajaţi din cadrul fabricii Leoni din Luduş au protestat joi, 2 mai 2024, în urma deciziei de a închide punctul de lucru. De partea cealaltă, compania dă vina pe cererea scăzută din piaţă, determinată de reducerea subvenţiilor pentru m

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 28 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum o ora
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

21°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

20°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°