Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Siret, obligată să returneze 3,5 miliarde de lei vechi primiţi în cadrul unui proiect cu fonduri europene

Publicat in Monitorul de Suceava, luni 14 octombrie 2013 ·

Veste deloc bună pentru Primăria Siret, care a primit o adresă prin care reprezentanţii Serviciului Constatare şi Stabilire Nereguli pentru Programele Regionale Operaţionale au constatat anumite probleme în derularea unui proiect în valoare totală de aproape 15 miliarde de lei vechi.

Este vorba de un proiect cu bani europeni, demarat în 2010, prin care s-a realizat reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriului Spitalului Orăşenesc din Siret.

Reprezentanţii instituţiei de control au ajuns la concluzia că Primăria Siret ar fi restricţionat participarea operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului prin impunerea de cerinţe minime de calificare nelegale. Mai exact, în caietul de sarcini era specificat faptul că pot participa firmele care în ultimii trei ani, respectiv 2007, 2008 şi 2009, au avut cifră de afaceri mai mare de 20 de miliarde de lei vechi, o altă condiţie fiind aceea de realizare de profit operaţional de către firmă la data de 31 decembrie 2009.

Pentru aceste inadvertenţe, cei de la Serviciul de Constatare şi Stabilire Nereguli au decis să aplice o corecţie financiară, care înseamnă că Primăria Siret trebuie să returneze circa 3,5 miliarde de lei vechi, adică un sfert din valoarea totală a contractului.

Adrian Popoiu, primarul din Siret, a declarat că va face toate demersurile legale pentru ca unitatea pe care o conduce să nu plătească această sumă de bani.

„Din punctul nostru de vedere totul a fost legal şi transparent şi am respectat legislaţia română fără a prejudicia nici un agent economic care a participat la procedura de atribuire a contractului. Practic, este vorba de o interpretare în baza unor directive europene, fără a se ţine cont de legislaţia românească. Mai exact, legea noastră nu bate cu normele europene şi de asta s-a ajuns în această situaţie. Nu suntem singurii în situaţia această, l

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 2 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 32 minute
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Polonia vrea să aibă cele mai bune legături cu SUA, indiferent cine se află la putere

Mediafax acum 57 minute
Ministrul de Externe de la Varşovia, Radoslaw Sikorski, a declarat, în timpul unei vizite la Washington, că Polonia doreşte "cele mai bune relaţii posibile cu America, indiferent cine se află la putere", potrivit unui raport publicat duminică de PAP

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 9 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 50 minute
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum 38 minute
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

O veche biserică de lemn din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paști

HotNews acum 2 ore
O biserică de lemn dintr-un sat din Alba a ars în întregime după slujba din noaptea de Paşti, cauza probabilă a incendiului fiind o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, transmite Agerpres. Ce a răms din Biserica din Ghioncani după incendiuFoto:

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°