Zilele Biz continuă marţi, 13 noiembrie, cu Ziua Viziunii, zi care aduce în prim plan studii de caz atât din corporaţii cu strategii inovatoare, cât şi din rândul start-up-urilor ingenioase, care compensează lipsa resurselor financiare cu idei creative.
Prima sesiune reuneşte specialişti în domeniul IT&C, oameni care decid astăzi felul în care vom folosi tehnologia mâine, dar şi un studiu realizat în exclusivitate pentru Zilele Biz de către ISRA Center, despre noile surse de inovaţie din ziua de azi.
ISRA Center propune o incursiune în universul inovaţiei şi creativităţii care porneşte de la celălalt capat al firului. Pentru că doar a asculta consumatorul, a şti ce îşi doreşte şi ce nevoi are a devenit pur şi simplu insuficient într-o lume în permanentă schimbare şi căutare de diferenţiere, ISRA Center adresează invitaţia de a capitaliza, prin intermediul research-ului, noi surse de inovaţie prezente chiar în mediul lor natural şi care aşteaptă semnalul verde: consumatorii.
„Consumatorii fideli sunt cei care care cunosc cel mai bine marca pe care o folosesc şi o adoră, pot fi în acelaşi timp cei mai mari fani dar şi cei mai aprigi critici, iar utilizarea frecventă îi face să cunoască chiar şi cele mai ascunse puncte nevralgice ale acesteia. Prin urmare, studiul ISRA Center arata cine şi cum sunt aceşti consumatori şi care sunt paşii implicării lor în procesul de co-creaţie. Mai mult, studiul indică ţn ce masură aceşti consumatori se găsesc printre noi, unde pot fi întâlniţi şi cum anume pot fi targetaţi" declară Alice Mihai, Business Development Director, ISRA Center.
Sesiunea "Gândeşte outside the box, ca strategie pe termen lung" are ca invitaţi reprezentanţii unor business-uri devenite repere în industriile în care activează. Cea de-a treia sesiune a zilei prezintă studii de caz cu câteva dintre cele mai inovatoare start-up-uri din România