Fâşia Gaza, unde Israelul a lansat o ofensivă militară împotriva Hamas, este o enclavă a sărăciei şi insurgenţei, un coşmar de 50 de ani pentru statul evreu şi pentru Egipt. Hamas, considerată organizaţie teroristă, urmăreşte distrugerea Israelului şi crearea unui stat islamic.
Organizaţia dispune de mii de combatanţi şi rachete. Actuala ofensivă israeliană poate determina ralierea altor facţiuni palestiniene la acţiunile, inclusiv deschiderea unui al doilea front de către Hezbollahul şiit pro-iranian.
Fâşia Gaza, teritoriu de numai 360 km pătraţi, sărac, suprapopulat, marcat de violenţe, controlat de islamiştii Hamas, este o enclavă care, împreună cu Cisiordania, ar urma să formeze viitorul stat palestinian.
De când Hamas a luat puterea prin forţă în iunie 2007, arată AFP într-un documentar, situaţia economică şi umanitară din Gaza, deja dificilă, s-a degradat. Lipsa de carburanţi, întreruperile în furnizarea de electricitate sunt frecvente şi perturbează funcţionarea serviciilor esenţiale. Benzina este raţionalizată, zona nu are resurse naturale, este aproape fără industrie şi suferă de o penurie cronică de apă. Peste jumătate din cei 1,5 milioane de locuitori ai acestei enclave trăiesc sub pragul de sărăcie şi cel puţin 45 la sută din populaţia activă este în şomaj.
Un coşmar pentru IsraelDavid Ben Gurion nu a dorit să invadeze Gaza. Yitzhak Rabin a sugerat să fie scufundată în mare. Când un israelian vrea să profereze o injurie, spune "du-te în Gaza", arăta AFP într-un documentar. Strânsă ca în menghină între Israel şi Egipt, între mare şi deşert, enclava a fost şi este un butoi cu pulbere. Ben Gurion a lansat, la timpul său, ideea de a transfera controlul asupra Fâşiei Gaza către Egipt şi Iordania. Foarte repede, fosa socială şi economică dintre palestinienii din Cisiordania şi cei din Gaza a devenit o pr