Am urmărit, din ce în ce mai umilit, dubla naționalei de fotbal a României cu Ungaria și Olanda. O echipă dezlânată, apatică, fără vlagă, însăilând un fel de joc pentru a trece timpul și a pleca acasă sau la bar, indiferent de rezultat. În fond rezultatul e o chestiune care-i privește doar pe suporteri. Ei se agită, ei strigă, ei dau bani pe bilet sau crapă de ciudă. Un extract condensat al indolenței și neputinței de pe gazon putea fi vizionat ciclic, când un operator întorcea camera spre el, pe margine, în persona unui individ odihnindu-se scârbit sau doar indiferent pe o banchetă de unde privea – cu toate că nu-s sigur – meciul. De aproape. E clar că nu înțelegea nimic din el cu toate că, în baza banilor mulți primiți, avea obligația să-l conceapă. Ce să conceapă însă o frunte atât de rezumată încât pe terenul ei n-au loc să alerge două muște?

Piți, cu o figură nechinuită de nicio idee, a mestecat ca de obicei gumă, obicei de gang, insultător pentru cei care căutau un refugiu de speranță pe mecla marelui antrenor. Și fiindcă veni vorba de mare, cum îl alintă ăia din Federația Română de Fotbal, de ce dracu avem noi baftă, într-un răsfăț gratuit, doar de personaje de acest gen și-n politică și-n afaceri și, iată, și-n fotbal? Politica e dominată de Nuți, cu bâzdâcurile și ambițiile ei fără margini, afacerile de Gigi, fotbalul de Piți. Ar fi culmea ca și Academia să încapă pe mâna unui Țiți, Riți.

Înțeleg că de arendașul din Deal nu putem scăpa că se repede Europa în beragata noastră. Trebuie să așteptăm să moară de moarte bună, fiindcă USL nu-i în stare să-l expedieze, cu un șut în dos, acasă. Dar nici de această nulitate arogantă nu putem scăpa de la cârma unei echipe naționale care ne face de râs cu noile ei apariții pe gazon? E și Piți etern? Îl ține și pe ăsta în brațe Aspazia, a făcut Mircea Sandu blat cu Ponta, ține morțiș Barroso să ne f