Mesajul a fost trimis. Multumesc!

«Diploma mea e egală cu zero»

Publicat in Libertatea, luni 21 septembrie 2009 ·

Studenţii şi absolvenţii facultăţilor din cadrul Universităţii “Spiru Haret” (USH) au început să simtă, pe pielea lor, consecinţele megascandalului dintre instituţia de învăţământ şi Ministerul Educaţiei. Unii studenţi, care vor să se transfere de la ID la ZI ori la alte universităţi, nu sunt acceptaţi, iar cei care au terminat facultatea şi vor să urmeze programe de masterat se trezesc că diploma de licenţă de la “Spiru” nu e recunoscută.

Maria Grădinaru (22 de ani), din Bucureşti, absolventă a Facultăţii de Relaţii Internaţionale şi Studii Europene din cadrul USH, a susţinut examenul de licenţă în vara acestui an.

“Am obţinut nota 9,60. Imediat am decis să mă înscriu la master şi am început să caut variantele pe care le aveam. Am decis să merg la Politehnică, mai exact la programul “Comunicare Managerială”. De când m-am înscris, secretara mi-a zis că adeverinţa mea (n.r. - de licenţă) e nulă şi că nu va fi luată în considerare. La scurt timp, comisia la care a ajuns dosarul de înscriere a constatat acelaşi lucru: diploma mea e egală cu zero”, povesteşte contrariată Maria.

Tânăra este cu atât mai nedumerită, cu cât a terminat un program de studiu la ZI, iar toate problemele legate de diplome aveau legătură, până acum, cu absolvenţii de la ID. “Aventura” fetei nu se termină însă aici: alte patru universităţi, de stat şi private, i-au refuzat dosarul, pentru că diploma e de la o facultate... “inexistentă”.

“Am trimis o adresă scrisă către Ministerul Educaţiei, dar nimeni nu mă bagă în seamă. Nici pe mine, nici pe miile de absolvenţi care sunt în aceeaşi situaţie. Totuşi, nouă când ni se va spune cum vom înlocui hârtiile astea, pentru care am plătit taxe peste taxe?!”, se întreabă, disperată, Maria.

Reprezentanţii Politehnicii se apără

Deşi până ieri, pe adresa de e-mail problemelaspiru@libertatea.ro (adresa unde ne pot scrie toţi cei

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare ANM: Vânt puternic în mai multe zone ale ţării, până vineri seara

Mediafax acum 19 minute
Conform unui Cod galben emis pentru vineri, intervalul 10.00 - 23.00, în Banat, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali vântul va avea intensificări, cu viteze de 55...65 km/h. În judeţul Caraş-Severin

Focuri de armă în apropierea ambasadei Israelului din Stockholm. Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane

Mediafax acum 47 minute
Poliţia suedeză a reţinut mai multe persoane şi a izolat o zonă importantă din Stockholm după ce o patrulă a auzit presupuse focuri de armă, a anunţat vineri poliţia suedeză. Ambasada israeliană se află în perimetrul izolat.

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării Se lansează o nouă platformă prin care românii pot raporta conținutul online inadecvat

Ziua Constanta acum 36 minute
Vineri, 17 mai, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunțat lansarea platformei #nofake prin care românii pot raporta conținutul inadecvat pe care îl văd pe rețele de socializare. Platforma poate fi accesată pe site-ul

Marcel Ciolacu: O să ne menţinem ajutorul pe care îl dăm REFUGIAȚILOR ucraineni

Gandul acum 10 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că România va menţine ajutoarele pe care le acordă refugiaţilor ucraineni. Potrivit premierului, în momentul de faţă sunt 84.000 de cetăţeni ucraineni stabiliţi în România, după declanşarea războiului, pe 2

Temperaturi apropiate de cele normale la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
< p> Temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă până la începutul lunii iunie, apoi se vor situa la valori ușor mai mari decât cele specifice, se arată în prognoza pentru următoarele patru săptămâni, publicată vineri de A

Un bărbat a fost ucis de forțele de ordine din Franța în timp ce încerca să incendieze o sinagogă

Ziare.com acum 37 minute
Un bărbat înarmat care încerca să incendieze o sinagogă din orașul francez Rouen a fost „neutralizat” de poliție vineri, 17 mai. Când forțele de ordine au ajuns la locul incidentului, bărbatul s-a îndreptat către polițiști cu un cuțit în mână și a f

Ronaldo, cel mai bine plătit sportiv al planetei. Cum arată clasamentul mondial întocmit de Forbes

Adevarul acum 35 minute
Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în clasamentul celor mai bine plătiţi sportivi ai planetei, stabilit de revista economică americană Forbes, pentru a patra oară în cariera sa, informează Reuters. Jucătorul spaniol de golf Joh

Sârma pe care aleargă Mircea Geoană

Ziua News acum 19 minute
Lovit din mai multe direcții, Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO, aleargă literalmente pe sârmă în tentativa sa de a a-și lua revanșa după ce i-au fost furate voturile de către Traian Băsescu și de a obține un mandat prezidențial. Făr

Marcel Ciolacu, la Iaşi: Direcţia în care se îndreaptă în acest moment Moldova este direcţia corectă. Salariul mediu net în Iaşi a ajuns la 1.000 de euro

News.ro acum 49 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Iaşi, că direcţia în care se îndreaptă Moldova este cea corectă, el precizând că salariul mediu net în Iaşi a ajuns la 1.000 de euro, iar PIB-ul pe cap de locuitor în Iaşi se situează la aproximativ 15

Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România

Mediafax acum o ora
Platforma nofake a fost lansată pe site-ul Ministerului Digitalizării, la adresa https://www.mcid.gov.ro/nofake/. „Puteţi raporta conţinutul deepfake de pe reţelele de socializare Facebook, Instagram, Google, YouTube şi TikTok. Platforma va asigura

Vremea

București
acum

14°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/23°
dum.

12°/26°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
lun.

13°/24°
Timisoara
acum

20°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°