Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În 1989, "Steagul Roşu" exporta fără discriminare politică în URSS şi Statele Unite

Publicat in Jurnalul, marți 9 iunie 2009 ·

Camioanele produse la Uzina "Steagul Roşu", azi mai bine cunoscută ca Roman Braşov SA, erau în 1989 cărăuşii oficial recunoscuţi ai ţării, dar şi unele dintre produsele care puteau fi exportate de România atât în Uniunea Sovietică, cât şi în Statele Unite.

Dezvoltarea amplă a industriei constructoare de maşini şi în special a Uzinei "Steagul Roşu", care în 1989 atingea uimitoarea cifră de 20.000 de salariaţi, a fost justificată teore­tic prin prisma rolului pe care o asemenea industrie o putea juca în dotarea şi funcţionarea celorlalte sectoare terţiare ale industriei. Aşa că se construia mult: numai la întreprinderea braşoveană, 12.888 de camioane ieşite de pe banda de producţie în anul 1989.

Fără a exagera de loc, acum 20 de ani, camioanele Roman sau Dac puteau fi întâlnite peste tot mutând din loc în loc munţii. Literal. Canalul Dunăre-Marea Neagră, hidro­centralele de la Porţile de Fier, Vidraru sau Rovinari, adică orice proiect al României de acum 20 de ani implica automat folosirea acestor "unelte" autohtone.

Explicaţia acestui fenomen se poate găsi în faptul că linia de producţie a Steagului Roşu a fost pornită în 1971 cu un model motorizat Diesel sub licenţă MAN (achiziţionată de statul român în 1969 din Germania). Cumpărarea acestei licenţe a fost urmată de o amplă dezvoltare tehnologică şi umană a Uzinei "Steagul Roşu" (în perioada 1971-1974, urmată de 1975-1979) în acelaşi ritm cu întreaga industrie românească, care depindea de transporturi.

Mai departe, despre investiţiile făcute la Uzina "Steagul Roşu" în acel an nu se pot spune prea multe, parte pentru că utilajele folosite nu necesitau înlocuiri majore, având o vechime de maximum 15 ani. Acest lucru nu era, se pare, simţit pe banda de producţie. "Din câte reţin, în toată perioada anilor 1971-1989, toate investiţiile făcute de conduce­rea uzinei se m

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 57 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 2 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 3 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 4 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 5 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 6 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°