Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a discutat, vineri, cu ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti, Oleg Sergheevici Malghinov, pe care l-a primit într-o vizită de prezentare, despre situaţia şi perspectivele de evoluţie din Siria, informează Mediafax.
"Cei doi oficiali au avut un schimb succint de vederi asupra stadiului şi perspectivelor de evoluţie în ce priveşte Siria, în contextul rolului Federaţiei Ruse pe plan internaţional în acest dosar şi al interesului specific al României pentru situaţia cetăţenilor săi care se regăsesc în prezent pe teritoriul sirian", informează un comunicat MAE, transmis Mediafax.
De asemenea, Corlăţean a exprimat şi "interesul părţii române pentru un dialog bilateral la un nivel politico-diplomatic corespunzător", precum şi "angajamentul pentru susţinerea unei cooperări bilaterale cu Federaţia Rusă circumscrise unei agende constructive, astfel încât relaţiile bilaterale să fie consolidate în viitor pe baze pragmatice, dobândind transparenţă şi predictibilitate".
Potrivit comunicatului MAE, cei doi oficiali au evocat "importanţa valorificării rezultatelor bune înregistrate în plan economic bilateral din ultima perioadă", iar Corlăţean a subliniat "importanţa asigurării ritmicităţii anuale a reuniunilor Comisiei Interguvernamentale Mixte pentru colaborare economică şi tehnico-ştiinţifică, reiterând interesul pentru convocarea următoarei sesiuni a Comisiei la Bucureşti în toamna acestui an".
Corlăţean a salutat, în context, şi dinamica pozitivă a contactelor la nivel de lucru din ultima perioadă, cu precădere a celor la nivel de secretar de stat/adjunct de ministru al afacerilor externe şi a confirmat susţinerea pentru continuarea lor pe perioada mandatului său.
Totodată, cei doi "au evocat rolul pozitiv pe care stimularea cooperării parlamentare şi dezvoltarea relaţiilor în domeniul cult