Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preferinţa pentru alimentele sărate se conturează în primele luni de viaţă

Publicat in Adevarul, vineri 13 ianuarie 2012 ·

Bebeluşii care sunt hrăniţi cu alimente amidonoase la vârsta de şase luni preferă, mai târziu, alimentele sărate. Acest lucru nu s-a observat la cei care au primit fructe şi legume. Specialiştii spun că de vină sunt cantităţile mai mari de sare din biscuiţi şi din cereale.

De ce unele persoane mănâncă mult mai sărat decât altele? De ce unora le este atât de greu să reducă sarea din dietă, deşi sunt conştiente de beneficii? O explicaţie par să aibă specialiştii de la Centrul Monell din Philadelphia, Statele Unite, care se ocupă cu studiul gustului şi mirosului. Ei au vrut să vadă dacă experienţele alimentare timpurii au vreo influenţă asupra preferinţelor de mai târziu. Şi au observat că dintre cei 61 de bebeluşi analizaţi, cei care au primit alimente amidonoase (biscuiţi, cereale) în intervalul 2-6 luni au ajuns să prefere biberonul cu apă sărată.

Sarea din bucate, risc de hipertensiune

La vârstele de 2 şi de 6 luni, bebeluşii urmăriţi au primit trei tipuri de biberoane cu apă: unul conţinând apă obişnuită, altul cu o soluţie de 1% sare, echivalentul unei supe de pui, iar al treilea cu apă şi mai sărată.

Preferinţa pentru sare s-a stabilit în funcţie de câtă apă sărată au băut bebeluşii, comparativ cu apa obişnuită. Bebeluşii care nu au primit cereale şi biscuiţi până la şase luni, precum şi cei care au primit doar fructe sau legume au rămas indiferenţi faţă de soluţia sărată.

Specialiştii consideră descoperirea lor ca un prim pas în încercarea de-a descoperi cum apar gusturile. Dacă oamenii ar mânca mai puţin sărat, rezultatele s-ar vedea asupra valorilor tensiunii arteriale şi, implicit, a sănătăţii inimii şi a creierului. Un alt aspect pe care vor să îl sublinieze medicii este acela că diversificarea alimentaţiei copilului nu se face mai devreme de vârsta de şase luni.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 5 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 8 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 5 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 6 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

MAI propune monitorizarea cu brăţări a celor aflaţi sub control judiciar şi arest la domiciliu

Mediafax acum 6 ore
Astfel, conducerea MAI a anunţat marţi că a iniţiat modificarea şi completarea, prin Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, a Legii nr.146 din anul 2021 privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale. De aseme

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 8 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°