De când a păşit peste pragul Universităţii Oradea, şi-a dat seama că drepturile studenţilor nu sunt apărate cu eficienţă. Adrian s-a născut în capitala ţării. Copilăria şi adolescenţa i-au fost marcate de două pasiuni: istoria şi matematica.
PROFIL
Născut: 30 octombrie 1984
Educaţie: Facultatea de Istorie-Geografie şi Relaţii Internaţionale
Familie: Necăsătorit
„Încă din şcoala generală am fost foarte bun la matematică. De aceea am ales iniţial profilul mate-info în liceu. După primele luni mi-am dat seama că îmi doresc foarte mult să studiez istoria şi m-am transferat la alt profil”, explică Adrian. Pasiunea i-a rămas vie şi peste ani şi l-a determinat să urmeze Facultatea de Istorie şi Geografie.
„Cred că iubirea faţă de istorie se datorează părinţilor mei care mi-au deschis gustul pentru cultură“, spune studentul. „Am crescut cu foarte multe cărţi de specialitate în casă. Când eram în şcoala generală, citeam şi Tom Swayer şi Tratatele Academiei”, povesteşte liderul. „Dacă studiezi istoria, ţi se dezvoltă o gândire analitică”, spune tânărul. Calităţile dobândite, asociate cu dorinţa de a crea, l-au transformat într-un adevărat lider. „În Universitate am găsit un soi de letargie. Lipsea iniţiativa”, crede tânărul. „Unul dintre primele lucruri pe care le-am făcut a fost să înfiinţez un cerc de istorie. M-am dus la decan şi i-am zis că vreau să îl fac”.
Reformatorul tinerilor
Pas cu pas, Adrian a câştigat încrederea celor din jur şi a ajuns să-i reprezinte în cadrul Senatului. „Deşi am fost numit preşedintele studenţilor abia în martie 2008, neoficial am fost lider încă din vara lui 2007. Pentru că orice problemă intervenea, o vorbeau cu mine”, îşi aminteşte Adrian.
În postura de preşedinte, tânărul a adus schimbări majore în viaţa studenţească. „Am introdus democraţia în distribuirea locurilor de cazare din cămin