Marc Walder preia poziţia de CEO al grupului media Ringier, ocupată până acum de Christian Unger, care a decis să se retragă din funcţie. Marc Walder este, în prezent CEO Ringier Elveţia şi Germania, funcţie pe care o va deţine în continuare.
Christian Unger preluase poziţia de CEO al companiei media elveţiene la 1 ianuarie 2009. Acum, el „a decis să accepte noi provocări“, potrivit unui comunicat de presă preluat de hotnews.ro
„După o perioadă de trei ani de reconstrucţie, Ringier este în prezent o companie media diversificată, iar prin intermediul joint venture-ului Ringier Axel Springer Media AG compania şi-a asigurat o poziţie excelentă în Europa Centrală şi de Est. Acesta este momentul potrivit pentru mine să accept noi responsabilitati", spune Walder.
Marc Walder a absolvit Şcoala de Jurnalism Ringier, a fost şeful departamentului Sport al grupului de publicaţii Blick, redactor-şef al publicaţiilor Schweizer Illustrierte şi SonntagsBlick, iar din 2008 a devenit membru în boardul executiv al grupului şi şef al operaţiunilor Ringier din Elveţia şi Germania.
Ringier deţine, pe piaţa din România, tabloidul Libertatea şi numeroase reviste, printre care Unica, Avantaje, Elle, Bravo, Viva. Săptămâna trecută, Ringier România a anunţat şi achizitia portalului de locuri de munca eJobs.