Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (5)
(continuare)
16 august 1986, Păltiniş, însoţindu-l pe Adrian Păunescu la Constantin Noica - Caietele lui Eminescu
Constantin Noica: Eu cred că, în civilizaţia viitoare, a butoanelor şi a maşinilor, femeia va scădea ca importanţă.
Adrian Păunescu: Nu cred asta, eu sunt un păşunist. Nu cred că va putea vreodată exista o maşină care să scadă din importanţa femeii, şi a oricărui om, de fapt. Vă repet, sunt un păşunist convins şi voi muri aşa.
C.N.: (uitându-se la pozele, făcute acum o săptămână) Ţin să vă spun că sunteţi partinici. Pe A.P. îl faceţi aşa frumos, iar pe mine... Ce, aşa arăt eu? (întorcându-se spre A.P.) Vă mulţumesc pentru pepeni şi struguri, m-aţi făcut fericit.
A.P.: Am vrut doar să vă trezesc instinctul teleormănean. Iar de poze, nu sunt ai mei vinovaţi, ci prietenul meu Ion Haşigan, care le-a developat în Sibiu (fireşte, A.P. glumeşte că filosoful a ieşit bătrân în poze datorită laboranţilor).
C.N.: Să-mi spuneţi ce poze am dreptul să iau, pe alese sau la întâmplare?
A.P.: Orice.
C.N.: (între timp, am intrat deja în casă. Frigul de munte ne-a alungat din curte). Geo Bogza cum vă place?
A.P.: Aş minţi dacă aş zice nu. Mai ales când e supărat îmi place. Ştiţi, el are o mie de acoperişuri şi nici o temelie. Dar dumneavoastră ce părere aveţi de Beniuc?
C.N.: Era o mare speranţă în generaţia noastră. Aveam un prieten care picta, Bobu, şi care semna uneori „P.S.”, adică Pentru Subzistenţă. Aşa şi Beniuc ar fi trebuit să facă. Haideţi să-i lăsăm pe ăştia. Uitaţi câteva note despre Eminescu, din caietele lui. Notaţii fugare, 42 de liste de rufe, date la spălat, din care două în nemţeşte. În fine, sunt 800 de file, din 8000, în limba germană... E o carte necitită încă. Călinescu a trecut aşa, c
