Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pungi cu ajutoare, aruncate într-o localitate afectată de viscol

Publicat in Romania Libera, sâmbătă 3 martie 2012 ·

Autorităţile din Târgu Lăpuş (Maramureş) care au ajuns, vineri, la Buzău cu un transport cu cinci tone de ajutoare pentru sinistraţii zăpezilor au descoperit, într-una dintre localităţile grav afectate, mormane de alimente care erau aruncate pe jos, într-o magazie, alături de sticle cu apă îngheţată, relatează Mediafax.

Impresionate de drama trăită de sinistraţii nămeţilor, autorităţile din celălalt capăt al ţării au început o campanie de strângere de alimente, iar joi au pornit la drum, parcurgând sute de kilometri, iar când au ajuns la Buzău au avut parte de o surpriză.

În comuna Scutelnici, în clădirea Căminului Cultural, zăceau aruncate pe jos sute de pungi cu alimente provenite din alte transporturi de ajutoare, precum şi sute de sticle cu apă. Alimentele şi apa care ar fi trebuit împărţite sinistraţilor erau îngheţate, iar multe dintre pungile cu făină, zahăr sau mălai erau rupte, aruncate pe jos.

Dezamăgit de ce a găsit aici, primarul din Târgu Lăpuş a decis să nu lase alimentele la Scutelnici, ci să se îndrepte către Brădeanu, o altă localitate din judeţul Buzău afectată de viscol.

"Am un gust amar. Bat sute de kilometri din Maramureş la Scutelnici ca să văd aici o lipsă totală de interes. N-am găsit primar, n-am găsit viceprimar, nu secretar, nu înlocuitor de secretar. Până la urmă, ne deplasăm la locul stabilit de dumnealor şi surprindere mare. Găsesc alimente donate de alţii, apă îngheţată, făină împrăştiată, morcovi sau alte legume selectate. Doresc un om gospodar care să nu îşi bată joc de strădania noastră micuţă, dar făcută din suflet", a spus primarul din Târgu Lăpuş, Mitru Leşe.

Viceprimarul localităţii Scutelnici, Mihai Constantin, susţine însă că pungile cu făină, mălai sau paste făinoase depozitate la Căminul Cultural nu ar proveni din transporturile cu alimente pentru sinistraţi, fiind vorba despre alimentele pentru

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, la Terapie Intensivă după ce a fost operat de urgență

Press Alert acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor” București. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj-Napoca la București cu o aeronavă SMURD, la cererea fami

UPDATE-Zelenski îşi destituie şeful securităţii, considerat responsabil de tentativa eşuată a asasinării sale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a demis din funcţie pe şeful securităţii sale personale, Serghii Leonidovici Rud, în vârstă de 47 de ani, potrivit unui decret publicat joi, la două zile după ce autorităţile ucrainene au anunţat că au dej

FOTO Carmen Iohannis, primită de Jill Biden: „Nu voi uita niciodată cum poporul român a primit refugiații din Ucraina”

HotNews acum 6 ore
Carmen Iohannis a fost primită la Casa Albă de către Prima Doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, care i-a mulțumit pentru modul în care românii au primit refugiații din Ucraina sosiți în țara noastră după declanșarea invaziei rusești. Jill Biden și C

Sorana Cîrstea este a doua româncă ce se califică în turul trei la turneul Masters 1000 de la Roma

Mediafax acum 6 ore
Sorana Cîrstea a obţinut o victorie clară, chiar dacă, pe alocuri, a dat semne de lipsă de concentrare. Ea a câştigat cu un categoric 7-5, 6-0, într-o oră şi 32 de minute, calificându-se în turul trei, unde o va întâlni pe câştigătoarea meciului din

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 13 ore
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Nicuşor Dan: Nu am spus niciodată că Primăria Capitalei nu are datorii, am spus că nu are datorii curente. Doar Ceauşescu nu a avut datorii

HotNews acum 5 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, spune că nu a afirmat niciodată că Primăria Municipiului Bucureşti nu are datorii, ci nu are datorii curente, care să permită creditorilor să blocheze conturile. Edilul explică faptul că gradul de îndatora

Trump îl atacă pe Biden cu orice ocazie: ”Joe-escrocul ia partea teroriştilor. O rușine!”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte republican Donald Trump l-a acuzat joi, 9 mai, pe succesorul său democrat de faptul că "ia partea" Hamas şi a catalogat drept o "ruşine" ameninţările şefului statului de a înceta să livreze anumite tipuri de armament Israelului în

Ciolacu: „România se prăbuşeşte dacă nu mai are acces la fondurile europene şi dacă nu implementează reformele din UE”

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că sustenabilitatea economică a României depinde de fondurile europene fără de care țara noastră „se prăbușește”. Ciolacu a făcut această afirmație, referindu-se la retorica antieuropeană din spațiul public, în cad

Accident cu 7 răniți la ieșirea din Tulcea. Un microbuz s-a izbit violent de o maşină de teren VIDEO

Ziare.com acum 10 ore
Șapte persoane au fost rănite, joi după-amiază, 9 mai, după ce un microbuz şi o maşină de teren au intrat în coliziune pe o șosea din Tulcea. Răniții au fost evaluați din punct de vedere medical şi vor fi transportați la spital, au anunţat reprezent

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum 13 ore
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/16°
lun.

9°/21°
Iasi
acum

vin.

9°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

7°/18°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

6°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/19°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/20°
lun.

10°/21°