Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariatele unei firme spaniole, obligate să poarte la gât un carton când mergeau la toaletă

Publicat in Gandul, joi 6 octombrie 2011 ·

O întreprindere spaniolă din Murcia le-a obligat, timp de mai multe luni, pe angajate să poarte la gât un carton de culoare roşie pe care scria "toaletă", pentru a putea merge la toaletă, a anunţat miercuri Sindicatul UGT, ceea ce a provocat o anchetă a Inspecţiei Muncii, relatează AFP.

"În acest moment, faptele fac obiectul unei anchete", a declarat Jose Fuentes, directorul regional al Inspecţiei Muncii din Murcia, în sud-estul Spaniei.

El a precizat că un inspector a început interviurile în iulie şi că nu va prezenta concluziile "cât timp ancheta nu este terminată".

Contactată telefonic în mai multe rânduri, întreprinderea a evitat orice comentariu pe această temă.

Sindicatul UGT a alertat Inspecţia Muncii după ce a primit mai multe plângeri din partea salariatelor societăţii familiale El Ciruelo, care are ca salariaţi în majoritate femei (400), în atelierul său de ambalare de struguri de masă şi prune.

Atunci când vor să meargă la toaletă, femeile, dar nu şi bărbaţii, trebuiau să poarte o pancartă de culoarea roşie pe care scrie "toaletă" la gât. Această practică, între alte ofense, a durat în perioada mai-august, a declarat Encarna Perez, responsabilă cu acest sector în cadrul UGT.

Cartonul roşu "era legat cu un cordon, iar salariatele trebuia îl poarte la vedere. De fapt, nu le era permis să îl ţină în mână sau în buzunar. Deci, dacă există un cordon şi trebuie să arăţi (cartonul), unde îl poţi pune? În jurul gâtului", a declarat ea.

În opinia sa, pentru a evita să fie umilite din cauza acestei "încălcări a intimităţii", femeile au început să bea tot mai puţină apă, în pofida căldurii şi zilelor lungi de muncă.

"Bărbaţii nu erau obligaţi să poarte acest carton", a precizat ea, adăugând că practica a fost abandonată "după prima vizită a Inspecţiei Muncii"

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 9 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 5 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 10 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 9 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 6 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 5 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°