Foto: Karina Knapek / Jurnalul Naţional Cam câte trasee feroviare ar putea înghesui într-o sufragerie un pasionat român al modelismului feroviar? Puţine. Şi trebuie să fii foarte „nebun” după acest hobby ca să le menţii şi pe acelea, este concluzia pe care o trage Dan Ion Popescu. Poartă acelaşi nume cu al unui politician celebru dar singura „politică” care îl interesează să o facă este aceea a trenuleţelor electrice. Membru al Tren Club Român, Dan Ion Popescu ne-a invitat să-l vizităm la „sediul” asociaţiei, în fapt, un magazin de trenuleaţe de pe Calea Griviţei care serveşte, în lipsă de altceva, şi ca spaţiu de întâlnire pentru pasionaţii feroviari.
Spaţiile restrânse par să fie principala piedică pusă în calea modeliştilor feroviari, căci altfel pasiunea şi timpul liber se găsesc oricând. La orice vârstă, chiar. „Sunt oameni în grupul nostru care au 82-83 de ani şi după ce îşi cumpără un model, se întreabă singuri «da' la ce dracu', mi l-oi fi luat şi pe ăsta, mă?!». Pasiunea aceasta acoperă o gamă largă de ani. Noi când ne întâlnim, ne tratăm unul pe altul ca având aceeaşi vârstă, că de fapt asta şi avem, o vârstă a copilăriei.” Una din încăperi serveşte ca „depou” pentru sute de locomotive şi vagoane de jucărie ambalate în plastic. Lângă fereastră, o dioramă de peisaj rural în care două garnituri de tren se întretaie pe lângă coline din carton şi pânzeturi îmbibate în aracet şi iarbă din plastic pusă pe lângă pâlcuri de brazi din burete.
Peisajul liliputan care include drumuri, case, pomi şi chiar oameni ¬ nu mai mari de o unghie ¬ a fost construit de la zero din materiale banale czare nu puteau da de bănuit unui neiniţiat. Ultimul stadiu al acestei „boli” la care un colecţionar ajunge. Dacă toţi încep prin a cumpăra garnituri de tren care sunt ţinute în cutie, în timp se avansează la modificări care devin din ce în ce mai complicate. Până se aju