Între practicile onomastice recente, o ciudăţenie este transformarea - e drept, cu totul rară - a unor nume de persoană în sigle. Înainte de 1989, procedeul produsese cel puţin un cuvînt cunoscut de multă lume, în primul rînd în mediile literare: derepé-ul, abreviere substantivizată de la iniţialele prozatorului Dumitru Radu Popescu. Cum abrevierea era una tipic orală, atestările sale în scris nu sînt prea numeroase; ele se pot găsi, totuşi, în diverse mărturii şi amintiri ale scriitorilor. Într-un interviu, prozatorul Dumitru Radu Popa furnizează o informaţie lingvistică suplimentară: el vorbeşte de ,acele neuitate personaje din D.R. Popescu (derepeul mare)", ca şi de faptul că, avînd un nume asemănător, cu aceleaşi iniţiale, el însuşi primise o etichetă similară: ,prin anii '70 mi se spunea derepeul mic...", ceea ce accentuează transformarea siglei în termen comun, cu sens mai general: ,se va vedea dacă am fost un derepe mare, unul mic... sau unul nicicum" (Ziua, 16 sept. 2002). Evident, modul de scriere nu e stabil, reproducând fie pronunţarea, fie doar abrevierea grafică: ,DRP-ul a fost atât de impresionat de talentul tânărului profesor de ţară încât l-a angajat imediat la revista ŤTribunať şi l-a ajutat să debuteze" (magazin.ro). Procedeul poate fi comparat cu altele care modifică ludic, cu conotaţii variabile, pozitive sau negative, numele proprii sau formulele de desemnare standard ale persoanelor publice; transformările apar mai ales într-un stil neoficial (cel oficial păstrează în genere integritatea numelui, însoţit adesea de formule de politeţe sau identificări ale funcţiei). Scriitori, politicieni, actori, jurnalişti etc. sînt desemnaţi cel mai adesea prin numele de familie (cu noutatea relativă a aplicării frecvente a acestui tipar şi numelor feminine: Morgenstern), uneori prin numele de botez (Hortensia, Camil, Nichita), marcate colocvial fiind ma