Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO/ Turnu Severin: Copiii străzii dau luxul din centru pentru litoral

Publicat in Adevarul, miercuri 11 august 2010 ·

Deşi benefiziază de toate condiţiile în adăpost, copiii aleg deseori părăsirea lui. Cei nouă angajaţi ai adăpostului de zi şi de noapte au în îngrijire doar doi copii ai străzii, cei mai mulţi preferând să rămână la vechile obiceiuri.

Adăpostul de zi şi de noapte pentru copiii străzii din Severin, a cărui construcţie a atins suma de 9 miliarde lei vechi, are în prezent doar doi beneficiari. Deşi condiţiile oferite se numără printre cele mai bune, copiii se pare că preferă viaţa necontrolată de pe stradă, iar autorităţile nu au niciun drept să îi oprească.

„Copiii se pot adresa nouă în mod liber, se pot prezenta direct la centru. Apoi se studiază dacă au plecat de bună-voie de acasă, dacă sunt trimişi de părinţi la cerşit, pentru că sunt şi astfel de cazuri. Partea proastă este cu plecatul din centru, noi nu avem nici o metodă de constrângere pentru a-i ţine în mod forţat“, ne spune Adriana Doinea, directorul adjunct al DGASPC Mehedinţi.

Nu vor să stea în centru

Beneficiarii adăpostului pot fi copiii care locuiesc în stradă, cei care spală parbrize sau cei care sunt exploataţi prin muncă.

„În aproape o lună de zile de când a fost dat în folosinţă, deja au fost patru cazuri, copii aduşi de poliţie. Unul a plecat de bună voie, doi erau din alte judeţe, fugiţi din centre. În prezent, la noi se află doi copii. Unul din Botoşani şi încă unul a cărui mamă se ocupă cu prostituţia. Îl vizitează des, dar copilul s-a acomodat. Căutăm să aibă o activitate ca să nu se plictisească“, mai adaugă directoarea.

Conform structurii de personal, adăpostul are nouă angajaţi, printre care doi educatori, un supraveghetor, un medic şi un psiholog. Un alt posibil motiv pentru care centrul găzduieşte puţini copii îl reprezintă faptul că mulţi dintre aceştia îşi desfăşoară „activităţile” în această perioadă pe litoral.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 2 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum 2 ore
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE: Spania ocupă primul loc

Wall-Street.ro acum 15 minute
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Verstappen obţine pole position-ul în cursa de sprint de la Miami

Mediafax acum 3 ore
Triplul campion mondial Verstappen, care a venit de pe locul patru pe grilă pentru a câştiga prima cursă de sprint a anului la Marele Premiu al Chinei, va pleca din faţă sâmbătă, după ce a înregistrat cel mai bun timp de un minut, 28,194 secunde pe

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 20 minute
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Artistul Mihai Mărgineanu, mesaj pentru părinți: „Băi, voi știți ce fac copiii voștri în Vama Veche?”

Adevarul acum 4 ore
Prezent pe litoral pentru un concert, dar și pentru a-și însoți copiii adolescenți, care și-au dorit să-și petreacă mini-vacanța pe litoral, Mihai Mărgineanu s-a declarat șocat de ce a văzut în Vama Veche.

Turcia: Inflația a accelerat la 70%, prețurile au crescut cel mai mult în educație, hoteluri și restaurante

HotNews acum 3 ore
Inflaţia din Turcia a accelerat la 69,8% în luna aprilie, în termeni anuali, a raportat vineri Institutul de Statistică din Turcia, cele mai mari creşteri de preţuri de consum de la an la an fiind în educaţie, cu un salt de 103,86%, şi hoteluri, caf

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 35 minute
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°