Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un expert american a „îmbătrânit” în poză un copil dispărut în urmă cu 15 ani

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 6 februarie 2012 ·

Fotografia unui copil dispărut în anul 1997, pe când avea nouă ani, a fost transformată de un expert american într-un portret actualizat care i-ar putea ajuta pe anchetatori să-l redea familiei.

Polițiștii Compartimentul Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale din Poliţia Sectorului 3 au primit fotografia „îmbătrânită”de la expertul american în urmă cu o săptămână. Astfel, polițiștii au aflat cum ar putea arăta un copil dispărut din București, de pe strada Brândușelor, în urmă cu 15 ani. Băiatul se numește Alexandru Lupescu și are acum 23 de ani. El a dispărut din fața blocului în care locuiau bunicii pe când avea nouă ani. De atunci nu s-a mai aflat nimic de el.

„Am trimis fotografia copilului la Focus, iar cei de acolo au dat-o expertului american în luna iunie a anului trecut. Acum o săptămână am primit fotografia <>”, a declarat, pentru EVZ, unul dintre polițiștii de la Urmăriri Sector 3.

Părinții copilului locuiesc pe strada Humulești din Sectorul 5. Ei nu au văzut încă cum ar putea arăta fiul lor la vârsta de 23 de ani. Potrivit polițiștilor, Alexandru Lupescu mai are doi frați.

Cei care l-au văzut sau pot oferi detalii cu privire la tânărul dispărut, sunt rugaţi să anunţe Serviciul Dispecerat din cadrul Poliţiei Capitalei, apelând numărul de urgenţă 112, sau să sune la numărul de telefon 021.315.35.34 interior 24204.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani care a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie, a murit la scurt timp la Spitalul de copii din Timişoara/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum o ora
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit. Poliţiştii au des

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum 57 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum o ora
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Ziarul Financiar acum 32 minute
Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari, deoarece se pare că starea de sănătate a monarhului se deteriorează treptat. Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 11 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°