Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Mesajul pascal al PS Lucian al Caransebeşului

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 mai 2013 ·

Prea Sfinţitul părinte episcop Lucian al Caransebeşului a ţinut să transmită credincioşilor din eparhie tradiţionalul cuvânt pastoral

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Mântuitorul Iisus Hristos s-a urcat pe Crucea Golgotei, ca noi să ne înălţăm la cer, căci Sfânta Cruce este o scară, iar Scara Raiului este o cruce. Aşadar, Crucea este puterea Celui ce a biruit moartea şi păcatul, este tăria dragostei lui Dumnezeu care se dăruieşte pururi pe Sine, ca să schimbe lumea, să o sfinţească şi să o mântuiască. „Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Corinteni 1,18). Iată cum Sfânta Cruce este arma cea neînvinsă lucrată de Însuşi Dumnezeu, dată celor ce cred, pusă la îndemâna fiecăruia dintre noi, cei care „ne-am răstignit împreună cu Hristos” (cf. Galateni 2,20). Numai asumându-ne Crucea vom înţelege de ce şi pentru ce „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se pentru noi blestem; pentru că scris este: «Blestemat este tot cel spânzurat pe lemn»” (Galateni 3,13).

Iubiţi fii ai Crucii şi ai Învierii lui Hristos,

Vedem şi înţelegem din cele spuse până acum că „puterea învierii este ascunsă în Crucea smereniei lui Hristos, iar slava Crucii se arată în lumina Învierii. Iată de ce în noaptea de Paşti, când preotul vesteşte adevărul Învierii arată tuturor Sfânta Cruce împreună cu lumânarea de Paşti.” Prin Cruce, Hristos a adus Lumina Învierii care luminează tuturor oamenilor. Numai prin Cruce ajungem la Înviere, căci Lumina Învierii răsare din Crucea Jertfei, din mormântul întunecat care a devenit izvor de lumină şi viaţă.

În vremea Sfintelor Paşti, în mod special în Săptămâna Luminată, Biserica cinsteşte, într-un chip deosebit, rănile Domnului. Nu putem rosti adevărul de credinţă „Hristos a înviat!” fără Sfânta Cruce, pentru că la Înviere nu se poate aju

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum 39 minute
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la un drum forestier

Ziare.com acum 36 minute
Moarte îngrozitoare pentru un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona Rostea din Călimăneşti. Acesta a decedat joi, 9 mai, după ce a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. "

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Moscova o atacă dur pe preşedinta Republicii Moldova şi o acuză de nazism, ca în cazul lui Zelenski. Zaharova spune că politica Maiei Sandu este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich

News.ro acum 2 ore
Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, î

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 4 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum o ora
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Candidatul PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă: Clotilde Armand cere tăierea de bani de la şcoli şi spitale pentru a 12-a oară în Consiliul Local

News.ro acum 2 ore
Liberalii de la Sectorul 1 spuns că, printr-o şedinţă extraordinară convocată joi, primarul Clotilde Armand „solicită pentru a 12-a oară rectificarea bugetului aprobat de Consiliul Local în 12 februarie”. „Ce propune Clotilde Armand? 230 de milioane

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°