Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mănăstirea “Sfinţii Voievozi” din  Baia de Aramă are nevoie de ajutor

Publicat in Adevarul, luni 23 decembrie 2013 ·

Membrii Asociaţiei Predania, artistul fotograf Irinel Cîrlănaru şi compania Vectorpixel au demarat o campanie de strângere de fonduri destinate refacerii picturii interioare a bisericii Mănăstirii “Sfinţii Voievozi” din Baia de Aramă.

În speranţa de a sensibiliza opinia publică, artistul fotograf Irinel Cîrlănaru a realizat o serie de fotografii la Mănăstirea Baia de Aramă, iar expoziţia sa va ajunge în mai multe oraşe din România. Este un apel la demnitate creştină şi la respect faţă de arta sacră, în contextul în care anul 2014 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni de la a căror trecere în veşnicie se vor împlini 300 de ani. Organizatorii spun că într-o primă etapă, şi-au propus să adune suma necesară pentru a reface zidăria şi pictura murală din altar, iar apoi, să strângă fonduri pentru restaurarea întregii fresce.

”Am încercat să facem o campanie de strângere de fonduri care constă într-un site de prezentare a mănăstirii, un site al campaniei şi această expoziţie fotografică itinerantă. Suma pentru restaurarea totală a picturii am înţeles că ar fi în jur de 200.000 de euro, însă doar pentru restaurarea altarului, lucrul pentru care ne concentrăm acum, se ridică la 20.000 de euro“

a precizat Ionuţ Gurgu, directorul Editurii Predania.

„Este o campanie de strângere de fonduri pentru restaurarea picturii uneia dintre ctitoriile brâncovene, aflată într-o stare avansată de degradare şi anume este vorba de Mănăstirea de la Baia de Aramă. Campania îşi propune sensibilizarea opniei publice cu privire la una dintre adevăratele comori ale mănăstirii Baia de Aramă şi anume fresca originală, care nu a fost restaurată niciodată”, spune Iulian Nedelcu, consilier cultural la Episcopia Severinului şi Strehaiei.

Mănăstirea Baia de Aramă nu a fost restaurată niciodată în cei

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum o ora
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 4 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 2 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 6 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 3 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 7 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

14°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°