Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STS a câştigat “Premiul 112 pentru o viaţă mai sigură”

Publicat in Ziua Veche, joi 18 aprilie 2013 ·

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a câştigat “Premiul 112 pentru o viaţă mai sigură” la Gala Europeană a Premiilor 112, desfăşurată la Riga, în Letonia.

Serviciului de Telecomunicaţii Speciale i-a fost înmânat Premiul pentru excelenţă – Contribuţii remarcabile în educare şi informare 112. România şi alte opt state premiate au fost recompensate pentru devotamentul cu care au promovat şi îmbunătăţit Numărul de Urgenţă 112 în prezenţa a peste 300 de reprezentanţi ai serviciilor de urgenţă, ai unor instituţii europene şi organizaţii internaţionale, furnizori de soluţii.

La ceremonia organizată de Asociaţia Europeană a Numărului de Urgenţă (EENA) în colaborare cu Secţiunea Serviciilor de Urgenţă din cadrul Uniunii Europene participanţii au ţinut un toast ca semn de recunoştinţă şi de susţinere pentru câştigătorii din România, Franţa, Olanda, Finlanda, Polonia, Slovacia, Croaţia şi Letonia, transmite Agerpres. “A fost o concurenţă acerbă, cu un nivel de implicare remarcabil, însă unele “stele” au strălucit mai mult decât altele. Sperăm ca “eroii” pe care i-am cunoscut în această seară să continue să ne inspire pe toţi să contribuim la o societate mai sigură”, a spus Olivier Paul – Morandini, preşedintele şi fondatorul EENA.

Purtătorul de cuvânt al STS, colonelul Adrian Fulea subliniază că 112 a devenit unul dintre cele mai renumite şi de succes branduri româneşti şi acest lucru se datorează şi acţiunilor de educare-informare desfăşurate de Servici dar şi jurnaliştilor, instituţiilor media din România.

În România, STS, în calitate de administrator al Sistemului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă, desfăşoară activităţi de educare-informare în zonele turistice montane şi pe litoral, campanii în gări, aerogări, trenuri, staţiile de metrou şi pe principalele drumuri naţionale, difuzare de spoturi 112 la posturile de radio şi televiziune,

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe

Mediafax acum 51 minute
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulenţe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport.

Panică la bordul unui avion care e decolat de la Londra - Un mort și zeci de răniți din cauza turbulențelor

Ziua News acum o ora
O persoană a murit după ce avionul care zbura de la Londra către Singapore s-a confruntat cu turbulențe. Zeci de persoane sunt rănite. Avionul a fost deviat către alt aeroport. Zborul dintre Londra și Singapore a fost lovit de turbulențe severe. Un

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 2 ore
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Un nou val de praf saharian ajunge în România. ANM: Depunerile de praf vor putea fi observate în mai multe zone

Mediafax acum 35 minute
Un nou val de praf saharian ajunge în România, de marţi seara. Va începe în vest şi sud-vest, urmând ca apoi să se extindă spre nord-vest, centru şi sud.

Canotorul Mihai Chiruţă, calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
„Canotorul Mihai Chiruţă a obţinut biletul olimpic la Regata de Calficare Mondială de la Lucerna, în proba de simplu masculin. Mihai a concurat în finala probei de simplu vâsle şi s-a clasat pe primul loc. El a fost urmat de reprezentantul Statelor

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Adrian Vasile nu mai este antrenorul echipei CSM București

HotNews acum 23 minute
CSM București a anunțat pe site-ul său oficial despărțirea de antrenorul Adrian Vasile. Campioana României la handbal feminin a ratat prezența în Final4-ul EHF Champions League după ce a fost eliminată de Metz. Adrian VasileFoto: CTK / Alamy / Alamy

Olt: Un bărbat de 59 de ani a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz

News.ro acum 2 ore
Un bărbat de 59 de ani este cercetat de procurorii din judeţul Olt pentru agresiune sexuală, după ce a pipăit o fată de nouă ani în timp ce se aflau într-un microbuz. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 6 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Vremea

București
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

27°
mar.

11°/27°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

22°
mar.

14°/22°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°