Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVERE/ Vezi aici cu ce averi se laudă senatorii gălăţeni

Publicat in Adevarul, joi 16 decembrie 2010 ·

Paradoxal, spre deosebire de colegii lor deputaţi, senatorii se prezintă mai modest la capitolul avere. În topul celor mai avuţi senatori este, potrivit declaraţiei sale de avere, Marius Gerard Necula.

Conform declaraţiei de avere actualizate, senatorul Marius Necula deţine trei terenuri intravilane, două achiziţionate, unul de 1.800 metri pătraţi la Galaţi şi altul de 2.100 de metri pătraţi la Costineşti, precum şi un teren de 2.750 metri pătraţi moştenit în judeţul Neamţ de soţia senatorului, Monica Necula.

Senatorul mai are un apartament, de 70 metri pătraţi, patru case de locuit în Galaţi (două cu credit bancar, una cumpărată şi una în construcţie), precum şi o casă de vacanţă moştenită de soţie în judeţul Neamţ.

Familia Necula mai deţine bijuterii de damă şi bărbăteşti, tablouri şi icoane, la o valoare estimată de 40.000 de euro. La capitolul active financiare, Necula declară un cont curent în valoare de 10.000 de euro.

La capitolul „datorii”, Necula are de plătit până în 2035 datorii de 67.332 de euro la o bancă şi 89.652 de euro la o altă bancă. Ambele datorii au fost contractate în 2005. Senatorul a primit de la Fundaţia Milenium un autoturism. De la Senatul României încasează o indemnizaţie de 81.543 de lei.

Din declaraţia de interese aflăm că Marius Necula este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti, al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România şi preşedintele a patru ONG-uri: „Crucea Roşie Galaţi”, Fundaţia „Milenium”, “Mişcarea Independentă” şi „Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Cetăţenilor”.

Senatorul Laurenţiu Chirvăsuţă deţine împreună cu soţia sa, din anul 2003, un teren intravilan, de 5.000 metri pătraţi şi o casă în municipiul Tecuci, din 2004, în suprafaţă de 600 metri pătraţi.

Mai are bijuterii în valoare de 3.300 de euro şi ceasuri de 3.600 euro. De la Senatul României primeşte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 2 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 2 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 2 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Ce soluţii găsesc companiile la lipsa de personal

Mediafax acum 2 ore
Astfel au procedat businessuri mari din domeniul producţiei de medicamente, cum sunt Terapia Cluj, Zentiva Bucureşti şi Antibiotice Iaşi, din automotive, cum sunt germanii de la Bosch, sau din HoReCa – restaurantele de fast-food Spartan, conform ZF.

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 2 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 4 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 2 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 3 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Vremea

București
acum

14°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
dum.

14°/22°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/20°
Constanta
acum

10°
joi

10°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

9°/14°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/21°